Prima pagină » Știri » ALERTĂ METEO. Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi în București și 37 de județe

ALERTĂ METEO. Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi în București și 37 de județe

ALERTĂ METEO. Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi în București și 37 de județe
ANM a emis, miercuri, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi pentru București și 37 de județe, valabilă de la ora 12.00 până la ora 23.00.

Potrivit ANM, de miercuri ora 10 până joi ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar local indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Începând cu ora 12.00, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași și Bucureștiul intră sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Avertizarea cod galben expiră miercuri la ora 23.00.

Citește și