„Ieri (n.r.) am revizuit o plângere penală pe care un ONG o va depune la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție -PICCJ împotriva d-nei procuror Maria Pițurcă, din cadrul Parchetului de pe lângă CA Craiova. Dincolo de emoția publică inerentă în legătură cu întâmplarea nefericită de la Baia de Aramă, justiția este cea care trebuie să aprecieze asupra eventualei săvârșiri a unor infracțiuni în modul în care s-au desfășurat concret activitățile de urmărire penală din data de 21.06.2019 la domiciliul familiei Șărămat. (…) Ori, obiectul percheziției este ridicarea de obiecte și înscrisuri, iar nicidecum ridicarea forțată a minorilor”, a scris pe Facebook avocatul Toni Neacșu, fost membru CSM.
Potrivit acestuia, există indicii potrivit cărora procurorul ar fi folosit în mod abuziv un mandat de percheziție.
„Sub pretextul acestuia, a luat cu forța și ilegal minora din domiciliul asistenților maternali, depășind limitele mandatului de percheziție, săvârșind astfel infracțiunea de abuz în serviciu, iar prin modalitatea dură și prin bruscările fizice și psihice aduse minorei, care s-a opus să fie luată din domiciliul unde se afla, există indicii că s-a săvârșit cel puțin și infracțiunea de lovire sau alte violențe. Trebuie să facem distincție între hotărârile judecătorești civile definitive care lămuresc, până la desființarea lor, situația legală a minorei, adopția fiind în acest moment legală, reținerea acesteia de către familia Sărămaț fiind ea însăși nelegală de vreme ce justiția civilă a hotărât astfel definitiv, și modul concret în care procurorul învestit cu o cauză penală și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, aducând grave vătămări integrității psihice și fizice a copilului”, mai precizează Neacșu.
Avocatul a mai punctat că ancheta internă dispusă de procurorul general și cea a Inspecției Judiciare nu sunt suficiente în acest caz, fiind necesară și deschiderea unui dosar penal.
Fetița a fost luată cu mascații din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce a fost înfiată de o familie din America.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul a intervenit.
Mediafax Foto