Prima pagină » Știri » ALERTĂ METEO: Meteorologii anunță cod portocaliu de ploi abundente în 13 județe din țară

ALERTĂ METEO: Meteorologii anunță cod portocaliu de ploi abundente în 13 județe din țară

ALERTĂ METEO: Meteorologii anunță cod portocaliu de ploi abundente în 13 județe din țară
Meteorologii au emis, luni, avertizări de Cod portocaliu și Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi, valabile în aproape toată țara. Potrivit specialiștilor, în unele zone vremea va fi însă călduroasă, iar disconfortul termic se va accentua treptat.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică și ploi abundente pentru 13 județe din țară. Sunt vizate județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj, precum și zona de munte a județelor Vrancea și Prahova.

Meteorologii spun că în aceste zone se vor semnala averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50-70 l/mp.

Avertizarea intră în vigoare luni, la ora 12.00, și este valabilă până la ora 23.00.

O altă avertizare Cod galben, emisă luni de ANM, vizează aproape toată țara și este valabilă până marți, la ora 23.00. Specialiștii anunță că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, luni în cea mai mare parte a țării, iar marți mai ales în regiunile sudice, estice și centrale.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

De asemenea, meteorologii anunță că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, luni mai ales în regiunile estice și sud-estice, iar marți în zonele de câmpie și de podiș.

Citește și