USR va transpune în proiect de lege „Oameni noi în politică”

USR va transpune în proiect de lege „Oameni noi în politică
Publicat: 25/06/2019, 12:58

„Motivarea deciziei CCR de invalidare a inițiativei „Oameni noi în politică” arată că cel mai mare proiect civic de reformă electorală din istoria României a fost blocat, pe de o parte, de reaua-credință a primarilor sau de incompetența unor funcționari din primării, iar, pe de altă parte, de judecătorii CCR, care și-au arogat, peste lege, atribuția de reatestare a semnăturilor. Motivele invocate de CCR pentru invalidarea unor semnături țin exclusiv de primării, de la lipsa unor ștampile pe listele cu semnături la absența unor informații despre persoanele care au atestat semnăturile la primării. Cu alte cuvinte, inițiativa civică „Oameni noi în politică” a fost blocată de Curtea Constituțională printr-un simplu artificiu, fără ca judecătorii CCR să se pronunțe pe fondul propunerilor”, au transmis reprezentanții USR, printr-un comunicat de presă remis, marți, MEDIAFAX.

„Încă de la început, Uniunea Salvați România a promis că se va lupta pentru primenirea clasei politice și pentru ca românii să poată alege cu adevărat pe cei care consideră ei că îi reprezintă mai bine. Unele prevederi din inițiativa ′Oameni noi în politică‵ au fost deja transpuse în proiecte de lege, altele vor fi preluate în perioada următoare și parlamentarii USR vor face totul pentru ca noile reguli să se aplice de la următoarele alegeri locale și parlamentare. Lansăm, în acest sens, un apel către celelalte partide parlamentare să sprijine acest demers, susținut de 27 de organizații civice și peste 140.000 de români cu drept de vot”, a declarat președintel USR, Dan Barna.

Totodată, potrivit sursei citate, USR consideră că România are nevoie de o reformă profundă a legislației electorale pentru simplificarea accesului cetățenilor competenți în politică și va depune toate eforturile pentru ca românii să poată vota mai ușor și să poată alege dintr-o paletă mai largă de opțiuni.

Una dintre prevederile cuprinse în inițiativa „Oameni noi în politică”, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, face deja subiectul unui proiect de lege depus la începutul lunii mai și inițiat de deputatul USR Tudor Benga și senatorii USR Florina Presadă, Radu Mihail și Nicu Fălcoi, membri ai Departamentului de reformă electorală al USR. Proiectul a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social și se află în dezbaterea comisiilor de specialitate de la Senat.

O altă prevedere, referitoare la creșterea numărului de parlamentari care să-i reprezinte pe românii din Diaspora a fost, de asemenea, inclusă într-un proiect de lege inițiat de USR. Este vorba de proiectul potrivit căruia Diaspora ar urma să fie reprezentată de 4 senatori și 10 deputați (în loc de 2 senatori și 4 deputați, cum este în prezent). Inițiativa a fost respinsă în Senat de majoritatea PSD-ALDE, iar acum este blocată în Camera Deputaților.

USR a depus și un proiect de lege reducere a numărului de semnături necesare pentru înscrierea unei candidaturi la funcția de primar sau de consilier local ori județean (de la 1% din numărul celor înscriși în registrul electoral la 0,5% din numărul voturilor valabil exprimate în circumscripție la ultimele alegeri locale), precum și de eliminare a pragului electoral și înlocuire cu un „prag natural” (pragul electoral de circumscripție).

Similar, pentru alegerile parlamentare, USR a depus o inițiativă legislativă pentru scăderea pragului electoral de la 5% la 3% și pentru scăderea numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor. Și acest proiect este blocat de majoritatea PSD-ALDE de mai bine de un an la Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei,...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Noi imagini cu mașina care a produs accidentul din Pantelimon. Bunicul copiilor loviți: „Inconştienţi care...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
Vedeta, în lacrimi, după ce a aflat că suferă de o boală gravă! „Am moștenit...
Noi imagini filmate înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii din Logan ar fi făcut schimb...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Un bărbat a fost surprins în Eforie nord, la plajă, într-un sac de plastic! Imaginile...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Care e diferența, de fapt, între VEHICUL și AUTOVEHICUL? Mulți cred că știu răspunsul, dar...
Proteste în Venezuela după victoria contestată a lui Maduro la alegeri
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Amendă de 1.650 de lei. Rămâi fără permisul de conducere și fără certificatul de înmatriculare
Schimbare fără precedent la WhatsApp. Ce utilizatori vor fi afectați
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
O descoperire surprinzătoare sugerează că un ocean misterios se ascunde în Sistemul Solar