Șeful statului mai spune că adoptarea Codului administrativ prin ordonanță de urgență este „un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România”, potrivit unui comunicat de presă am Administrației Prezidențiale remis, marți, Mediafax.
„PSD vrea să demonstreze cu toată tăria că sfidarea românilor este prioritatea zero a acestei guvernări. În urma adoptării de către Guvern a Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția că după doi ani în care a încercat prin toate mijloacele să îngenuncheze Justiția de dragul unor corupți, PSD vrea acum să distrugă Administrația de dragul baronilor locali. Este extrem de grav că o lege esențială precum Codul Administrativ, care înglobează sute de reglementări, cuprinse în prezent în mai multe acte normative, și care reprezintă practic baza legală a administrației publice din România, a fost adoptată de către Guvern prin Ordonanță de Urgență. OUG este un instrument prevăzut în Constituție în mod explicit doar pentru situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis avertizează Guvernul că acest instrument nu mai poate fi folosit în continuare excesiv, în condițiile în care cetățenii s-au exprimat atât de clar pe 26 mai pentru nevoia de transparență și predictibilitate în legiferare.
„Arhitectura de funcționare a întregii administrației publice din România va fi dramatic alterată prin acest Cod Administrativ. Nu există niciun argument și nicio justificare pentru adoptarea acestei Ordonanțe, care reprezintă un atentat la adresa întregului sistem administrativ”, spune șeful statului.
Președintele României consideră că dezbaterea Codului administrativ, de altfel absolut necesară, trebuie făcută de către Parlament, transparent și în urma unui amplu dialog social.
„Un act de o asemenea amploare și cu un asemenea impact este obligatoriu să fie elaborat de către unica autoritate legiuitoare a țării și nu de către Guvern, care, prin OUG, face un grav exces de putere, forțând limitele Constituției. Credibilitatea și buna-credință ale PSD de a face singuri reforme, indiferent de domeniu, sunt nule, iar intervențiile catastrofale ale PSD în legislația penală și fiscală sunt cele mai edificatoare exemple”, potrivit sursei citat.
Klaus Iohannis mai evidențiază că, după modificarea prin ordonanță de urgență a legislației în privința alegerii președinților de consilii județene, adoptarea Codului Administrativ prin OUG arată un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea și de a-și servi baronii. PSD nu se poate schimba, iar lecția votului din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înțeleagă.
Reacția șefului statului vine după ce Guvernul a adoptat, marți, ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ.
„Pentru mai multă eficiență și transparență vom stabili o procedură mai clară și termene reduse pentru numirea în funcție a unui membru al guvernului în caz de remaniere guvernamentală sau de vacantare a postului. Situația din ultimul an ne-a arătat că este nevoie de astfel de modificări pentru a asigura continuitate în toate domeniile de activitate ale guvernului. Pentru Administrația Locală vom reglementa procedura validării prin hotărârea instanței a mandatelor consilierilor locali aleși și vom revizui situațiile de dizolvare a Consiliului Local astfel încât să asigurăm stabilitatea autorităților locale”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern.
Șeful Executivului a adăugat că OUG pe Codul administrativ prevede reglementări referitoare la procedurile cadru privind licitațiile publice.
Reacția lui Suciu: Președintele e încă în campanie
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a declarat, marți, după ce Klaus Iohannis a criticat adoptarea OUG pe Codul administrativ de către Guvern, că președintele României este încă în campanie electorală. El a amintit că din comisia pentru elaborarea Codului administrativ au făcut parte și liberali.
„Nu mai rețin exact cum o cheamă pe doamna președinte a Consiliului Județean Sibiu sau președinții de Consilii Județene din PNL. E o marotă care știam că așa se va întâmpla. Va fi folosit doar pentru că domnul președinte este în continuare în campanie electorală. Am rugămintea la domnia sa și la toți cei care vorbesc dar doar din punctul de vedere al unui interes politic, să citească cu mare atenție actul normativ. Am impresia că uneori trăim în realități paralele. Nu există județ în care am fost să nu invit toți primarii la discuții cu privire la Codul administrativ. Parlamentari din PNL au făcut parte din comisia care a elaborat acest cod, care este peste 95% exact codul administrativ care a ieșit din Parlament. Nu politizează nimic. Prefectul rămâne înalt funcționar public exact cum este în legislația actuală. Șefii instituțiilor deconcentrate nu sunt asimilați managerilor publici și nu este politizată funcția de șef al Instituției deconcentrată”, a declarat Daniel Suciu.
Ministrul Dezvoltării a afirmat că CCR nu a respins ultimele modificări ale Codului administrativ, ci doar modalitatea prin care au fost adoptate.
„Cât despre discuția cu baronii cei care au cerut acest act normativ, înseamnă că toți aleșii locali sunt niște baroni și nu ar trebui să adoptăm acest act normativ pentru că domnul președinte nu este de acord. Domnul președinte a mai atacat acest act normativ la CCR și vreau să punctez că CCR nu a respins prevederile Codului administrativ, ci modalitatea tehnică de elaborare, anume adoptarea unor
Foto: Hepta