Prima pagină » Sport » Mesajul emoționant al marinarilor către tricolori, înaintea semifinalei cu Germania – VIDEO

Mesajul emoționant al marinarilor către tricolori, înaintea semifinalei cu Germania – VIDEO

Marinarii militari de la bordul navei școală „Mircea", aflată în voiaj de instrucție în Germania, au transmis, joi, un mesaj emoționant fotbaliștilor echipei României U21, care vor juca împotriva Germaniei, în semifinalele Europeanului de tineret.

Din Hamburg, marinarii militari de la bordul navei școală „Mircea” le-au transmis „micilor tricolori” toată forța și susținerea, strigând în cor „Hai România”.

„De aici, din Hamburg, inimile noastre bat pentru România, în acordurile imnului național. Echipajul navei-școală Mircea transmite naționalei U21 toată forța și susținerea în meciul important de astăzi (joi- n.r.) din semifinalele Campionatului European, contra selecționatei Germaniei. Cu toții suntem mândri să reprezentăm România, noi de pe mare și voi de pe gazon. Hai România!”, este mesajul video transmis fotabaliștilor.

Urarea marinarilor de la bordul velierului românesc a fost făcută chiar în ziua în care vasul – ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii – împlinește 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române.

Ceremonia care a marcat actul de naștere al navei școală „Mircea” a avut loc joi, de la ora 10.00, la festivitate participând șefii forțelor navale române și germane, ambasadorul României în Germania și atașații apărării din țările care au cadeți la bord, directorul Șantierului Blohm & Voss, autoritățile civile ale Landului Hamburg.

„Mircea” se află în portul Hamburg din Germania pentru o escală de patru zile, planificată în perioada 25 – 29 iunie.

România U21 va juca împotriva Germaniei U21 în semifinalele Europeanului de tineret, joi, de la ora 19.00, ora României.

Foto: Hepta

Citește și