Un meșter olar, la cel mai vechi târg din țară: Am reușit prin acest meșteșug să îmi cunosc țara – GALERIE FOTO

Un meșter olar, la cel mai vechi târg din țară: Am reușit prin acest meșteșug să îmi cunosc țara - GALERIE FOTO
Publicat: 30/06/2019, 08:30

An de an, în luna iulie, Parcul Copou din Iași se tranformă într-un muzeu în aer liber. Farfurii, castroane, vaze, oale de lapte sau de sarmale, realizate după tehnici tradiționale, sunt expuse de zeci de meșteri veniți de peste tot din țară.

„Cucuteni 5000″ este cel mai vechi și mai cunoscut târg de olărit din țară, iar pentru ieșeni este deja o tradiție ca în fiecare vară să cumpere obiecte de la meșteri.

„Scopul manifestării îl constituie cunoașterea și promovarea ceramicii tradiționale din cele mai importante centre de olărit din țară, având ca invitați meșteri olari din Republica Moldova și Ucraina”, spun organizatorii.

„Cucuteni 5000″ este unul dintre puține locuri sau momente în care ieșenii pot vedea care sunt modele tradiționale și cât de dificilă este păstrarea acestor obiceiuri.

„Pentru mine, Cucuteni înseamnă aproape o viață de om. Am participat de la a doua sau a treia ediție, am 35 de ani de când vară de vară vin în Copou”, a povestit Cornel Sitar, un olar din Maramureș.

Obiectele realizate el și de familia sa au locul lor bine stabilit în grădina din dealul Copoului. Cei care vor să cumpere de la el îl găsesc în același loc de mai bine de 30 de ani.

„Am crescut o dată cu târgul ăsta, mi-am făcut prieteni, ceramica noastră este cunoscută și agreată. Încă mai merită să faci ceramică, dar trebuie să mai faci ceva pe lângă”, a spus olarul.

Iar farfuriile sau vasele de apă colorate în albastru de Maramureș nu au cum să nu îți atragă atenția, deși la fiecare tarabă este o explozie de culoare.

„Noi în Maramureș avem o argilă foarte bună, plastică. Ea se pretează la realizarea unor produse care sunt și utilitare. Ca specific, sunt formele pe care le facem noi, dar și motivele și culorile specifice zonei noastre: maro, verde, roșu și albastru, albastrul fiind influența sașilor. Noi, pe lângă faptul că respectăm motivele specifice tradiționale, ne mai inspirăm și de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei de la Cluj. Am revitalizat ceramica săsească de Saschiz. Noi avem o tradiție de peste o sută de ani, lucrăm în același atelier în care au lucrat și părinții noștri”, a mai spus ceramistul din zona Maramureșului.

Târgul din dealul Copoului a început vineri la prânz, iar Ionel Cococi, ceramist din Olt, și-a vândut până sâmbătă după-amiază mai bine de jumătate din marfă.

„Anul acesta cred că pot să îmi iau buletin de Cucuteni, sunt la al paisprezecelea an de când vin aici. An de an aduc replici ale ceramicii neolitice din cultura VăÄ‘astra, cu o vechime de peste 7500 de ani, reînviată în cadrul unui proiect internațional. Până în anul 2000 eu nu aveam nicio treabă cu acest meșteșug, m-am oferit voluntar. Pot să spun din inimă că mi s-a schimbat viața, am reușit prin acest meșteșug să îmi cunosc țara, noi nu ne mai cunoaștem țara”, a spus Ionel Cococi.

Vasele pe care le lucrează sunt negre cu motive albe. Ceramistul a spus că are clienți care se întorc an de an pentru a mai adăuga câteva ceva la colecția pe care deja o au.

„Se lucrează foarte migălos, am nevoie de foarte mult timp, e o tehnică rudimentară, o tehnică anevoioasă, dar dacă o faci cu drag și o faci Ä‘in suflet nu e deloc greu”, a mai povestit Ionel Cococi, ceramist din Olt.

La „Cucuteni 5000″ anul acesta sunt prezenți meșteri din Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Galați, Maramureș, Teleorman, Vâlcea sau Satu Mare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...