Profesor de muzică, acuzat că a ejaculat în flautele elevelor sale. Individul s-a filmat în timpul perversiunilor

Profesor de muzică, acuzat că a ejaculat în flautele elevelor sale. Individul s-a filmat în timpul perversiunilor
Publicat: 01/07/2019, 15:18

John Edward Zeretke, de 60 de ani, a fost acuzat în luna martie de acte indecente, care au implicat două fete din Orange County și trei fete din Los Angeles County, toate având vârsta sub 14 ani, scrie unilad.co.uk.

Într-un transcript judecătoresc se arată că profesorul a mărturisit unui prieten virtual că are fantezii sexuale cu elevele sale, care cântă la flaute „înfundate” cu sperma sa. Profesorul a distribuit flautele cu spermă în 2017, unui număr de cinci eleve, care participau la cursurile elementare ale unor școli din Costa Mesa și Castaic.

Acesta i-ar fi distribuit prietenul său de pe internet fotografii ale fetelor care cântă la flautele „contaminate” cu sperma sa.

Potrivit transcriptului, în timpul introducerii, adjunctul procurorului general, Amanda Casillas, a declarat în fața juraților unui tribunal din Orange County: „Ați fost avertizați că imaginile sunt dezgustătoare. O să prezentăm imagini vulgare, cu conținut sexual, unde victimele sunt copii, eleve de școală elementară și acest lucru este terifiant”.

Aceasta a susținut că bărbatul se afla într-o cameră de hotel de lângă școală sau acasă la el, când s-a filmat și s-a fotografiat în timp ce ejaculează în flautele elevilor. Ulterior, acesta i-a fotografiat pe elevi în timp ce foloseau instrumentele muzicale „pângărite”. Totuși, în momentul în care flautele au fost analizate, nu s-au găsit urme de lichid seminal.

Juriul a auzit mărturiile unor victime, precum și ale martorilor. Zeretke a mai fost acuzat că le-a atins pe eleve în clasă, le-a făcut masaj și le-a șoptit că sunt frumoase.

Profesorul este acuzat că s-a implicat într-o „atingere constructivă” a unor eleve.

„Este ceva constructiv când acuzatul, fără să le atingă pe victime, determină ca acestea să se atingă cu obiecte, indiferent dacă acuzatul este sau nu prezent”, a declarat Casillas.

Zeretke a înființat programul „Flautele în jurul lumii” în 2009 și a ținut workshop-uri pentru elevi în mai multe locuri din SUA.

Autoritățile au colectat flautele după ce au aflat că acestea au fost contaminate cu sperma profesorului, în urma unei anchete din 2017.

Zeretke a pledat nevinovat și va reveni în fața judecătorilor în data de 14 august 2019.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai...
Șoferii, înșelați la benzinărie. Practicile incorecte, larg răspândite
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De ce retrage Muzeul de ceară din Dublin figura lui Sinéad O’Connor?