Prima pagină » Știri » O mașină a fost proiectată în gardul unei case, în urma unui accident produs în județul Olt

O mașină a fost proiectată în gardul unei case, în urma unui accident produs în județul Olt

O mașină a fost proiectată în gardul unei case, în urma unui accident produs, luni, în localitatea Recea, din județul Olt. În accident au fost implicate două mașini, iar șoferul uneia dintre ele a fost rănit și transportat la spital.

Potrivit reprezentanților Poliției Olt, accidentul în care au fost implicate două mașini s-a produs luni într-o intersecție de pe raza localității Recea.

„În urma cercetărilor, politiștii Biroului Rutier Slatina au stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Recii, la intersecția cu Drumul Județean 653, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, din Slatina, intrând în coliziune cu acesta”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată în gardul unei case din apropiere.

În cele două mașini se aflau doar șoferii. Unul dintre ei, în vârstă de 36 de ani, a fost rănit și a fost transportat la spital.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Autor

Citește și