Camera Deputaților votează, miercuri, proiectul privind sporirea atribuțiilor polițiștilor

Camera Deputaților votează, miercuri, proiectul privind sporirea atribuțiilor polițiștilor
Publicat: 02/07/2019, 20:04

Dezbaterile plenului vor începe miercuri, la ora 10.00, iar votul final va fi dat începând cu ora 12.00.

Reprezentanții USR au anunțat deja că vot vota împotriva proiectului de lege inițiat de Carmen Dan și Florin Iordache prin care sunt sporite atribuțiile polițiștilor, care va intra la vot în plenul de miercuri, precizând că inițiativa conține „numeroase prevederi nocive”.

Comisiile juridică și pentru apărare ale Camerei Deputaților, au adoptat, un raport comun suplimentar de adoptare a legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Actul normativ, cu amendamente, va intra, miercuri, în ședința de plen a Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Astfel este modificată legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Printre amendamentele admise se numără și cel referitor la contravenția acordată celor care nu se legitimează în fața poliției.

Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Forma aflată în vigoare este: „refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale,de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penalăsau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

În același timp, este modificată și legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

La articolul 31 alineatul (1), după litera 1) se introduce o nouă prevedere la atribuțiile polițiștilor: „să interzică temporar, patrunderea într-un spațiu delimitat, marcat sau să pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacaurea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății, sau integrității coporale a sa ori a altor pesoane”.

De asemenea, un alt amendament prevede posibilitatea polițiștilor de a solicita sprijinul pentru prinderea persoanelor urmărite: „să solicite, în condițiile legii, sprijinul populației pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la sediul poliției a persoanelor care fac obiectul acestei măsuri, precum și să solicite ajutorul pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale”.

Forma în vigoare prevede „să solicite sprijinul cetățenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea și conducerea la unitățile de poliție a persoanelor care au comis fapte penale”.

Proiectul de lege a fost inițiat de ministrul de Interne Carmen Dan și vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat pe 28 mai, în calitate de prim for sesizat, decizională pe proiect fiind Camera Deputaților.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Rusia a luat decizia astăzi, 3 Iulie. Au suspendat totul. Anunțul venit de la Kremlin
Vreme uluitoare în România. Ninge în plină vară!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Resturi din scoarța primordială a Pământului, descoperite în Australia
×