Compania Națională de Căi Ferate CFR SA apreciază că proiectul Ë®Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București” este un proiect etalon pentru sistemul feroviar românesc care va asigura compatibilitatea infrastructurii feroviare române cu infrastructura transeuropeană de transport, prin interconectarea Aeroportului cu întreaga rețea de cale ferată a României și cu rețeaua europeană de transport TEN-T.
Soluția pentru implementarea acestui proiect implică un traseu de cale ferată suprateran, situat pe partea stângă a Străzii Drumul Gării Odăi, pe amplasamentul obiectivului urmând a fi construie doar pilele viaductului și un drum de acces tehnologic.
Astfel, noua construție nu va afecta nici proprietățile și nici accesul la acestea, deoarece înălțimea viaductului va fi de minimum 7,5 m, iar distanțele măsurate de la axul căii vor avea minimum 12,18 m și maximum 24,28 m. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, CFR SA va reabilita strada Drumul Gării Odăii, iar dacă va fi cazul, utilitățile existente (conducte apa, canal, rețele electrice și de telecomunicații) vor fi relocate, cheltuielile aferente urmând a fi suportate tot de CNCF „CFR” S.A.
Este important de menționat faptul că, din punctul de vedere al lucrărilor de terasamente, suprastructură și lucrări de artă, tronsonul de cale ferată pentru Ë®Faza I: Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă BucureștiË® este împărțit în trei zone distincte: zona I (L= 500 m) – cuprinde linia de evitare și liniile de legătură între aparatele de cale, structura căii ferate fiind una clasică, cu terasament c.f. și suprastructură alcătuită din cadru șine traverse și prism de piatră spartă; zona II (L = 930 m) – cuprinde un podeț, terasament înalt alcătuit dintr-o structură de pământ armat cu geogrile, cu parament aproape vertical, suprastructura căii fiind clasică; zona III (L = 1520 m) – cuprinde două podețe și un viaduct, suprastructura c.f. fiind alcătuită din șine și blocheți izolați cu placă de inserție în bază din poliuretan monocelular uniform, pentru amortizarea vibrațiilor și a zgomotului structural.
Viaductul de acces spre terminal T1, cu supratraversarea DN1, are o lungime totală de 1.521 m și va fi realizat din 42 de pile și o culee, care vor fi fundate indirect pe piloți forați de diametru mare D=1,5 m, cu lungimea de 30 m. Doar 5 dintre cele 42 de pile ale viaductului sunt prevăzute a fi construite în zona locuită, fără a fi afectate însă clădirile. În ceea ce privește distanța măsurată de la marginea viaductului la fața clădirii/locuinței aceasta este cuprinsă între minimum 14,71 m și maximum 27,78 m. Singura execepție o reprezintă o anexă/extindere fără număr cadastral, situată la o distanță de 8,53 m de la marginea viaductului. „Prin această detalire tehnică se poate observa că viaductul asigură menținerea acceselor în zonele construite și traversarea canalelor ANIF existente, fiind proiectat pe un traseu cu un impact mic asupra mediului înconjurător și o flexibilitate mai mare pentru dezvoltările urbane viitoare din zonă. De asemenea, din punct de vedere al suprastructurii căii sunt prevăzute trotuare și panouri fonoabsorbante, iar peroanele și copertina din zona gării sunt rezemate pe infrastructuri de beton, prin intermediul unor grinzi. Banchetele pilelor sunt prevăzute cu cuzineți pentru rezemarea suprastructurii, prin intermediul unor aparate de reazem de neopren. În vederea protecției antiseismice, pe riglele pilelor sunt proietați opritori separați de suprastructură, prin intermediul unor elemente din neopren. Totodată, un alt avantaj al viaductului rezultă și din faptul că această contrucție va asigura gabaritul de liberă trecere de 5,67 m la DN1 și se va racorda la parcarea aeroportului, cu respectarea gabaritului de liberă trecere în zona sensului giratoriu de acces la terminal”, arată comunicatul companiei.
Celelalte lucrări de artă, și aici ne referim la podețele de pe traseu, asigură și ele următoarele facilități: podețul de la km 17+278 permite continuitatea canalului existent pe zona pe care acesta se intersectează cu terasamentul căii ferate. Albia va fi amenajată, curățată de vegetație și pereiată atât în amonte, cât și în aval de podeț; podețul de la km 17+562, situat în zona străzii Marin Preda, asigură traversarea unui canal ANIF de către drumul Odăii; podețul de la km 18+040, situat în zona străzii Mihai Eminescu, facilitează traversarea unui canal ANIF de către drumul Gării Odăii. Ca urmare a extinderii drumului Gării Odăii, între strada Marin Preda și strada Mihai Eminescu, la două benzi, cele două podețe dalate existente se vor înlocui cu podețe noi, se va reface albia în amonte și aval de podeț, prin decolmatarea și eliminarea vegetației.
Se poate observa că varianta traseului căii ferate Racord c.f. la Terminalul T1, Aeroport Internațional Henri Coandă BucureștiË® are trei mari avantaje, și anume: asigură menținerea acceselor în zonele construite; permite o flexibilitate mai mare pentru dezvoltările urbane viitoare din zonă, deoarece asigură gabaritul de liberă trecere de 5,67 m la DN1, racordarea directă la parcarea Aeroportului (Terminalul Sosiri) și gabaritul de liberă trecere în zona sensului giratoriu de acces la Terminal; are un impact mic asupra mediului înconjurător, mai apreciază compania.