PNL face acuzații grave: Ministrul Sănătății reduce finanțarea pentru pacienții cu boli cardiovasculare

PNL face acuzații grave: Ministrul Sănătății reduce finanțarea pentru pacienții cu boli cardiovasculare
Publicat: 04/07/2019, 14:48

„Ministerului Sănătății ne anunță că astăzi, în România, aproximativ 60% dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare. România este pe primul loc în Europa la numărul deceselor provocate de aceste afecțiuni. Perfect conștient de aceste statistici sumbre, Ministerul Sănătății reduce finanțarea destinată unora dintre pacienții cu boli cardiovasculare, prin intermediul Programului Național dedicat. Astfel, costul mediu pentru bolnavii tratați prin dilatare percutanată, programul cu cel mai mare număr de pacienți pe an (15.000) scade cu 10% față de anul trecut, de la 2.240 lei la 1.994 lei. În cazul programului de chirurgie cardiovasculară, costul per pacient a scăzut de la 8.187 de lei în 2018 la 7.680 lei în 2019. Amputarea acestui program are loc în condițiile în care comisiile de specialitate au înaintat în fiecare an, din 2016 până azi, memorii prin care solicită alocarea unei sume de 15.000 de lei per pacient, pentru a acoperi costurile reale pentru acest gen de intervenții”, a scris Raluca Turcan, vineri, pe Facebook.

Ea a adăugat că „bolnavii cu anevrism aortic primesc tratament endovascular primesc cu 5.000 lei mai puțin față de anul trecut”.

„În ceea ce privește natura cheltuielilor programului, se menține în continuare prevederea conform căreia suma alocată este destinată doar acoperirii cheltuielilor pentru dispozitive medicale și materiale sanitare specifice, excluzând partea de servicii medicale specifice. Calea rămâne așadar deschisă pentru direcționarea sumelor în buzunarele unor firme abonate la bani publici, care riscă să devină adevăratele beneficiare ale Programului Național de Boli Cardiovasculare în locul pacienților”, a completat Raluca Turcan.

Nu în ultimul rând, prim-vicepreședintele PNL a cerut „ministrului Sănătății să citească analizele făcute de specialiștii din subordine și să suplimenteze aceste sume la următoarea rectificare bugetară!”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Reacția lui Călin Georgescu la posibilitatea anulării primului tur al alegerilor prezidențiale
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Marele abandon: Cum arată lumea după ce oamenii dispar
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot!...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Fosta jucătoare de tenis de masă, Maria Alexandru, s-a stins din viață! Unde va fi...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
COMOARĂ găsită pe Marte! Cât de repede poate fi adusă pe Pământ?
CCR îl va elimina pe Călin Georgescu din alegeri? Decizia așteptată de toată România
A murit sora lui Prince. Tyka Nelson a lăsat în urmă o avere considerabilă
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Alex Velea, despre secretul unei relații fericite și de lungă durată: "Trebuie să știi să...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Elon Musk crede că este o ființă străveche care își asumă identități umane