Teodor Meleșcanu – șeful unui minister la fel de cenușiu precum cel al Tineretului și Sportului – continuă triumfal să calce în străchini.
După scandalul mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în care și-a distribut rolul de țuțăr al lui Dragnea, după eșecul de la ONU, după criza din Republica Moldova, când n-a putut să emită decât niște stranii… păreri personale, încă ministrul Externelor a ieșit iarăși din picoteala cu care ne-a obișnuit între două gafe.
Acum, în toiul negocierilor pentru portofoliile de comisari, Meleșcanu transmite noilor responsabili din Uniunea Europeană că România nu mai are rost să fie băgată în seamă:
„România, într-adevăr, în ultimele două mandate ale Comisiei, a avut portofolii extrem de importante. Oricum, cu foarte mulți bani. Este vorba despre comisarul pe Agricultură și comisarul pentru Dezvoltare Regională. Ambele sunt portofoliile din Comisia Europeană cu cea mai mare cantitate de bani. Deci, este greu de crezut că vom putea să avem și a treia oară un comisar care să fie într-adevăr pe un portofoliu care are în spate foarte multe proiecte și fonduri foarte importante. La ora actuală, ceea ce se întâmplă este o discuție pentru a fixa cele patru-cinci poziții cheie la nivelul Comisiei, după care se va trece la etapa a doua. Din partea României, evident că există un interes pentru a avea un portofoliu care să fie cât mai apropiat de preocupările noastre, dar lucrurile acestea, în mod evident, vor face obiectul unor consultări. Nu sunt foarte optimist că vom avea un portofoliu foarte gras, ca să mă exprim așa, dar în orice caz vom avea un comisar, pentru că regula este că fiecare țară membră are un comisar în Comisie, deci evident că nu vor fi probleme.”
Cu alte cuvinte, chiar dacă, după ce am deținut președinția rotativă, nu ne-am ales cu nimic, ne așteaptă un frumos succes: vom căpăta un comisar, pentru că n-au ăia încotro.
Curat diplomație!