Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați, joi seara, cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din stațiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din județul Neamț, care a fost declarat decedat.
Potrivit unor surse judiciare, acesta era agent de poliție în localitatea Ruginoasa, din județul Neamț. Aceleași surse au precizat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul era la mare împreună cu soția lui și cei doi copii, dar și cu alte rude, din 29 iunie. Joi, bărbatul s-a retras în cameră, iar când rudele au revenit de la plajă l-au găsit spânzurat în camera hotelului, au mai spus sursele citate.
Polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă.