Cel puțin 80 de migranți, morți în urma scufundării unei ambarcațiuni în largul Tunisiei

Cel puțin 80 de migranți, morți în urma scufundării unei ambarcațiuni în largul Tunisiei
Publicat: 05/07/2019, 09:38

Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR) a transmis, de asemenea, prin intermediul unui comunicat, că 80 de persoane sunt considerate decedate în urma accidentului.

Patru migranți de la bordul navei au fost salvați de pescarii tunisieni aflați în zonă în momentul scufundării, dar unul dintre aceștia a murit ulterior la spital.

„Situația curentă nu poate continua”, a declarat Vincent Cochetel, emisar ONU pentru zona Mediterană.

„Nicio persoană nu își pune viața în pericol, sau pe cea a familiei sale, în călătoriile acestea disperate decât dacă simt că nu au altă variantă. Trebuie să oferim alternative puternice pentru a nu mai călca pe aceste ambarcațiuni vreodată”, a adăugat Cochetel.

Purtătorul de cuvânt al organizației Crucea Roșie, Mongi Slim, a transmis că ambarcațiunea s-a scufundat în largul orașului Zarzis. O sursă guvernamentală a anunțat că migranții proveneau din Africa și doreau să ajungă în orașul Zuwara din Libia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa