Întrebat, vineri, la Galați, într-o conferință de presă, dacă sunt proiecte sau programe naționale a căror finanțare va fi oprită pentru încadrarea în ținta de deficit bugetar, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că ceea ce s-a aprobat nu se va opri de la finanțare.
„Pentru orice proiect pe care l-am angajat prin promisiunea noastră, ca și coaliție, ca și Guvern, și prin prevederile legale prin care le-am și adoptat, mă refer aici și la salarii, și la pensii, și la proiecte de investiți, nu se va întâmpla nimic rău. Toate investițiile vor merge mai departe. Ca să fie foarte clar! Am văzut că se fac tot felul de speculații, înțeleg dorința unora de a specula și pe această zonă – a persoanelor vulnerabile, pensionarii, adică -, deja se întrece orice limită a bunului simț, dar probabil că așa înțeleg unii și alții să își facă o campanie. Nimic din ceea ce s-a aprobat nu se oprește de la finanțare, nici investiți, nici drepturi ale populației, totul continuă”, a spus Teodorovici.
Potrivit ministrului, o rectificare bugetară ar urma să fie stabilită după finalul lunii iulie.
„În ceea ce privește deficitul, o să vedem la final de lună iulie, dacă se face ședință de guvern, data la care se va face rectificare bugetară. Vom vedea exact care sunt sumele pe care le putem realoca între instituții”, a mai spus Teodorivici.
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a afirmat, joi, că ministrul Sănătății Sorina Pintea a decis reducerea sumelor destinate unora dintre pacienții cu boli cardiovasculare, în condițiile în care în România circa 60% dintre decese sunt cauzate de astfel de afecțiuni. Ulterior, Cana Națională de Asigurări de Sănătate a transmis că Programul Național de Boli Cardiovasculare este gestionat de CNAS, nu de Ministerul Sănătății, și că acesta nu are o reducere de fonduri în anul 2019, față de anul 2018, ba din contră, acesta beneficiază de un buget majorat față de cel de anul trecut.