Prima pagină » Știri » Soția bărbatului ucis în bătaie în parcul din Făget a murit la spital

Soția bărbatului ucis în bătaie în parcul din Făget a murit la spital

Soția bărbatului ucis în bătaie în parcul din Făget a murit la spital
Soția bărbatului ucis în bătaie în parcul din Făget, a murit, sâmbătă, la Spitalul Județean Timișoara. Femeie în vârstă de 59 de ani a fost a doua victimă a lui Ionel Boldea, tânărul care a consumat droguri și a atacat cinci persoane, iar pe alta a lovit-o cu mașina.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Timișoara, sâmbătă, cea de-a doua victimă a autorului atacurilor din zona orașului Făget a murit în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Este vorba de o femeie în vârstă de 59 de ani, soția bărbatului ucis în bătaie în parcul din Făget.

Pacienta a fost transportată cu elicopterul SMURD într-o stare extrem de gravă la Spitalul Județean Timișoara, imediat după ce a fost snopită în bătaie de tânărul care a consumat un cocktail de droguri. După ce a ajuns în unitatea medicală, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, însă medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire, din cauza leziunilor grave din zona capului pe care le-a suferit.

Magistrații Tribunalului Timiș au decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ionel Boldea, autorul atacurilor din zona orașului Făget, în urma cărora un bărbat a murit, iar cinci persoane au fost rănite.

Anterior, bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore de către procurori.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, miercuri dimineața, bărbatul a bătut cu pumnii și picioarele, precum și cu un corp contondent, un cuplu de persoane în vârstă, în localitatea Făget. Victima de sex masculin a decedat, iar soția sa a suferit leziuni grave, fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

După ce i-a atacat pe cei doi soți, bărbatul a părăsit orașul Făget și s-a deplasat cu o bicicletă până în satul Teremești, unde s-a întâlnit cu o femeie, pe care a început să o lovească cu pumnii și cu un bâț, până când a căzut la pământ. Femeia a suferit leziuni ce necesită 50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.

„Suspectul și-a continuat deplasarea pe bicicletă, întâlnindu-se cu alte două persoane pe care nu le cunoștea, D.A. și D.I, exercitând și față de acestea acte de agresiune. Persoana vătămată D.T. a suferit leziuni care necesită un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Suspectul a fugit de la locul faptelor, însă fost depistat în cursul nopții de 03/04.07.2019 în localitatea sa de domiciliu din preajma orașului Făget, fiind luată față de acesta măsura reținerii pe o durată de 24 de ore. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, față de suspect urmând a se lua măsurile care se impun în continuare”, a informat, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Potrivit unor surse judiciare, în urma efectuării testului rapid pentru depistarea drogurilor, la Spitalul Municipal Timișoara, a reieșit că Ionel Boldea, autorul crimei din orașul Făget, ar fi consumat trei tipuri de droguri: cocaină, amfetamină și marijuana.

În trecut, potrivit reprezentanților Poliției Timiș, bărbatul a fost condamnat cu amendă penală pentru loviri și alte violențe după ce a bătut un tânăr care a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, în anul 2017.

De asemenea, Ionel Boldea a mai fost cercetat în alte două dosare penale pentru loviri și alte violențe.

 

Autor

Citește și