Andronescu a mototolit două bancnote în fața absolvenților pentru a le demonstra valoarea: Una e de 100 de lei, alta e de 10 lei și vreau să vă întreb dacă le vreți

Andronescu a mototolit două bancnote în fața absolvenților pentru a le demonstra valoarea: Una e de 100 de lei, alta e de 10 lei și vreau să vă întreb dacă le vreți
Publicat: 06/07/2019, 19:54

,,Se cuvine ca astăzi, promoția pe care o reprezentați să îi poarte numele (Petrache Poenaru – n.r.) și să fiți mândri de acest nume. (…) Dragi ingineri tineri, sigur, terminați o școală de care nu aveți cum să nu fiți mândri. (…) Sunteți, ați fost studenți ai Universității Politehnica din București. Fără îndoială, una din cele mai bune universități pe care le are nu numai România, ci și această parte de lume. E o școală care v-a dat valoare”, a declarat Ecaterina Andronescu în fața absolvenților.

Ministrul Educației a continuat printr-o demonstrație în fața celor peste 3.000 de absolvenți de Politehnică.

,,Și, dacă vorbim de valoare, dați-mi voie să fac aici, în fața voastră o încercare. Îmi cer scuze celor care știu ceea ce vreau eu să fac acum. Am în mâinile mele două bancnote, una este de 100 de lei, alta este de 10 lei și vreau să vă întreb dacă le vreți. Le vreți? OK. Atunci, o să le mototolesc și o să vă întreb dacă le mai vreți”, a mai adăugat aceasta.

Tinerii i-au răspuns în cor că nu renunță la bancnote și le vor în continuare, chiar dacă sunt mototolite.

,,Putem să mergem mai departe și anume să le aruncăm pe jos și să le călcăm în picioare. Le mai vreți? Da, filosofia acestei experiențe este cât se poate de clară, le vreți și mototolite, le vreți și călcate în picioare, pentru că au valoare. Mesajul meu este următorul: dacă în viață, pentru că viața are și urcușuri și coborâșuri, dacă se mai întâmplă să fiți mototoliți sau uneori călcați în picioare nu vă pierdeți cumpătul, pentru că aveți valoare și vă respectăm și vă prețuim pentru valoarea pe care o aveți. Și această valoare v-a fost crescută în școala pe care astăzi o terminați”, a precizat Ecaterina Andronescu.

Sâmbătă, în pavilionul central de la Romexpo, peste 3.000 de absolvenți ai Universității Politehnica din București au participat la festivitatea de absolvire a promoției anului 2019, denumită ,,Petrache Poenaru”. La eveniment au fost prezenți ministrul Educației, Ecaterina Adronescu, rectorul Universității, Mihnea Costoiu și oficialități străine.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi