Prima pagină » Știri » Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva” – FOTO

Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva” – FOTO

Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva
Imagini incredibile, cu radiografii realizate în cazul unui pacient din Botoșani, au fost postate pe Facebook de un medic, care a sesizat că în corpul bărbatului sunt ace, cuie și bucăți de sârmă. Medicul spune că în 40 de ani de practică nu a mai văzut așa ceva.

Medicul internist Elena Cardaș de la Spitalul Județean din Botoșani a făcut publice câteva radiografii, șocată de descoperirile pe care le-a făcut în corpul unui pacient din Botoșani.

Pacientul respectiv s-a automutilat, în corpul acestuia fiind găsite ace cuie și sârme medicul precizând că este vorba de un pacient cu tulburări afective.

 

„Ce se mai poate găsi în corpul unui pacient. Ace, cuie, sârme. În 40 de ani de când mă învârt în ale medicinii nu am mai văzut așa ceva. Ca o precizare este vorba de un pacient cu tulburări afective și psihice. Acele sunt de mult acolo, umăr, gât, axilă. Corpul le acceptă. Ce să facă, săracul. Este o victimă”, a scris medicul Elena Cardaș pe pagina sa de Facebook.

Potrivit medicului, pacientul ajuns la Spitalul din Botoșani s-ar fi automutilat ani la rând, iar corpul acestuia a început să accepte corpurile străine.