Prima pagină » Magazin » „Gheara radioactivă” de la Cernobîl, descoperită într-o pădure dezolantă. Ghidul turistic a luat foc: „Să n-o atingi! Să n-o atingi!” / Cât de periculos e utilajul abandonat la voia întâmplării

„Gheara radioactivă” de la Cernobîl, descoperită într-o pădure dezolantă. Ghidul turistic a luat foc: „Să n-o atingi! Să n-o atingi!” / Cât de periculos e utilajul abandonat la voia întâmplării

„Gheara radioactivă
Rob Maxwell, expert în radiații, spune că „gheara" unui utilaj din Cernobîl a fost folosită la debarasarea grafitului, după explozia reactorului centralei nucleare, în urmă cu mai bine de 33 de ani.

„Gheara” unui buldozer, abandonată într-o pădure din Cernobîl, a fost folosită la debarasarea grafitului, spun experții, citați de mirror.co.uk.

Utilajul este atât de radioactiv încât o singură atingere poate ucide o persoană, chiar și la 33 de ani de la producerea dezastrului nuclear.

Rob Maxwell, un expert în radiații, a descoperit „gheara radioactivă” în timpul unui tur turistic al Pripyatului, orașul evacuat din Ucraina.

„Este cu potențial mortal”, a spus acesta.

„Există multe lucruri în această zonă care, atinse mai mult timp, te vor ucide cu siguranță, dar „gheara” este cel mai periculos, deoarece nu este ancorată și nici inaccesibilă, precum restul pericolelor nucleare”.

„Gheara” ruginită a fost folosită la îndepărtarea grafitului ultra-radioactiv din miezul distrus al centralei nucleare, în urma dezastrului din 26 aprilie 2019.

Maxwell a mai povestit: „Am pus mâna în interior deoarece am vrut să citesc radiațiile cu instrumentul Geiger. Era îngrijorat? Da, dar sunt îngrijorat mereu. Ghidul îmi tot spunea: „Să n-o atingi, să N-O atingi!” Așa că am pus mâna repede și am scos-o. Nu a fost simplu să citesc, deoarece Geiger-ul urca foarte rapid și, din cauza faptului că este o citire digitală, de fiecare dată când făceam o fotografie eram între valori și îmi apărea un ecran negru”.

O doză letală de radiații este estimată la 10.000.000 microsieverți. Dezastrul de la Cernobîl – așa cum a fost descris în miniseria Sky – a eliberat o cantitate de radiații de 100 de ori mai mare decât bombele atomice lansate de SUA asupra orașelor japoneze Nagasaki și Hiroshima.

Cel puțin 31 de oameni au murit în accidentul nuclear și mii au decedat ulterior, din cauza expunerii la radiații și a cancerului la tiroidă.

În 2011, Ucraina a deschis Cernobîlul pentru turiști. Serghei Ivanciuk, proprietarul firmei de turism SoloEast, a avut anul trecut 12.000 de turiști: „Excursiile în Ucraina s-au ieftinit. Tot mai puțini oameni sunt interesați de religie, dar avem bere ieftină și Cernobîlul”.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele