Absolvenții clasei a VIII-a află vineri la ce liceu au fost repartizați

Absolvenții clasei a VIII-a află vineri la ce liceu au fost repartizați
Publicat: 11/07/2019, 13:08

Conform calendarului de admitere în liceu 2019-2020, elaborat de Ministerul Educației Naționale, vineri, absolvenții clasei a VIII a vor afla în ce liceu au fost repartizați.

Rezultatele repartizării la liceu pentru Capitală și pentru fiecare județ în parte vor fi afișate, vineri, de Ministerul Educației, pe admitere.edu.ro.

Repartizarea în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020 se va face computerizat, conform MEN.

Potrvit aceleiași surse, următoarea etapă se va desfășura în intervalul 15 – 18 iulie 2019, perioadă în care va avea loc depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

În zilele de 19, 22 și 23 iulie 2019, va avea loc rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate, conform calendarului de admitere în liceu 2019-2020, elaborat de MEN.

În perioada 4 – 8 iulie 2019 a avut loc verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator, în timp ce în intervalul 3 – 7 iulie 2019, completarea opțiunilor în fișele de înscriere și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere.

Cea de-a doua etapă a admiterii la licee se va desfășura în perioada 23 iulie-1 august 2019.Potrivit datelor calendarului de admitere în liceu 2019-2020, elaborat de MEN, în 23 iulie 2019 va avea loc afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă.

Ulterior, în zilele de 24 – 25 iulie 2019, va avea loc, potrivit aceleiași surse, înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă.
În perioada 26 – 29 iulie 2019 se vor desfășura probelor de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă, în timp ce în intervalul 24 – 30 iulie 2019 se va dispune primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare, conform calendarului de admitere în liceu 2019-2020, elaborat de MEN.

A doua etapă a admiterii la licee se va încheia pe 1 august 2019. Astfel, în zilele de 31 iulie -1 august 2019, va avea loc repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare.

În ceea ce privește calendarul de admitere în învățământul profesional și dual, în perioada 8 – 12 iulie 2019, va avea loc depunerea dosarelor de înscriere, la unitățile de învățământ la care candidații au fost declarați admiși, urmând ca în intervalul 15-16 iulie 2019 să aibă loc rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere.

Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă se va face în perioada 15- 18 iulie 2019. În acest interval va avea loc înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a candidaților de seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2019- 2020, potrivit datelor MEN.

În zilele de 19, 22,respectiv 23 iulie 2019 va avea loc repatizarea candidaților de seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020 pe locurile de la învățământul seral sau cu frecvență redusă.

Potrivit Ministerului Educației, repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.

Ordonarea candidaților se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media de evaluare națională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obținută la proba de limbă și litaratură română din cadrul evaluării naționale, nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale și nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu, se calculează după următoarea formulă: MA=0,2 x ABS + 0,8 x EN (MA = medie admitere; ABS = medie generală de absolvire a claselor V-VIII; EN = medie generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, conform Anexei nr. 1 la OMEN Nr. 4829/30.08.2018.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor