Prima pagină » Știri » Accident în Bistrița-Năsăud: Doi copii, transportați la spital după ce au căzut de pe ATV

Accident în Bistrița-Năsăud: Doi copii, transportați la spital după ce au căzut de pe ATV

Accident în Bistrița-Năsăud: Doi copii, transportați la spital după ce au căzut de pe ATV
Doi copii, o fată și un băiat, de 8, respectiv 10 ani, au fost transportați, joi după-amiaza, la Spitalul de Urgență din Bistrița, după ce au căzut de pe un ATV pe un drum din localitatea Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud, transmite corespondentul Mediafax.

Doi copii au fost transportați, joi, de o ambulanță și un echipaj SMURD la Spitalul de Urgență din Bistrița, după ce au căzut de pe un ATV pe un drum comunal din comuna Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de prim ajutor al SMURD Bistrița-Năsăud și o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță. După evaluarea stării de sănătate a celor doi copii, personalul medical a hotărât că aceștia trebuie transportați la Spitalul de Urgență din Bistrița.

„Echipajele medicale au găsit la fața locului doi minori, o fetiță în vârstă de 8 ani și un băiat în vârstă de 10 ani. Băiatul prezintă traumatism cranio-cerebral și excoriații, iar fetița atac de panică. Ambii copii vor fi transportați la UPU SMURD Pediatrie Bistrița pentru mai multe investigații medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.

Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud a deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care cei doi copii aflați pe ATV s-au accidentat.

 

Citește și