Orașul din România în care polițiștii locali vor fi dotați cu camere video de corp

Orașul din România în care polițiștii locali vor fi dotați cu camere video de corp
Publicat: 02/08/2019, 23:17

Anunțul a fost făcut de primarul interimar al Aradului, Călin Bibarț. Camerele vor fi atașate de uniformele polițiștilor și vor putea fi folosite de aceștia pentru a înregistra discuțiile dintre oamenii legii și cetățeni. Aceștia vor fi informați de la bun început că urmează să fie înregistrați atât audio, cât și video, potrivit Aradon.ro.

„Toate aceste Înregistrări vor fi corelate cu procesele verbale întocmite, având dublu scop: pe de o parte vor fi eliminate discuțiile că polițiștii noștri fac abuzuri, iar pe de altă parte vom vedea ce se întâmplă la momentul respectiv în relația cu cetățenii. Întrucât avem convingerea că aceste dispozitive vor fi eficiente ne propunem ca la prima rectificare să alocăm fonduri pentru achiziționarea a încă 40 de dispozitive de acest gen. Mizăm în primul rând pe efectul psihologic al acestora, în sensul că suntem siguri că dialogul dintre polițiști și cetățeni va decurge într-o manieră mai civilizată, așa cum este, de altfel, și normal”, a explicat primarul.

Înregistrările audio/video vor putea fi stocate timp de șase luni și vor putea constitui mijloace de probă legală la cererea organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată sau vor putea servi la clarificarea situațiilor în care se reclamă o prestație deficitară din partea agenților Direcției Generale Poliția Locală Arad.

Foto: Captură din video YouTube

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...