Ambarcațiune cu motor electric, pe un lac din Timiș, achiziționată într-un proiect european eco

Ambarcațiune cu motor electric, pe un lac din Timiș, achiziționată într-un proiect european eco
Publicat: 13/07/2019, 15:11

Ambarcațiunea cu motor electric a costat aproape 20.000 de euro și a fost cumpărată în cadrul proiectului european „Eco Timiș – un nou produs turistic” de către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș.

La sfârșitul acestei săptămâni, ambarcațiunea a fost amplasată pe lacul Surduc, care este cel mai mare lac natural din județul Timiș. Președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Mihai Ritivoiu, a postat pe Facebook fotografii cu ambarcațiunea, iar comentariile din partea unor timișoreni nu au întârziat să apară.

„Ăsta arată mai mult a ponton cu coviltir, nu a catamaran”, a spus unul dintre utilizatorii rețelei de socializare, în timp ce o altă timișoreancă a completat: „Eu nu-s vreo expertă în domeniu, da” asta-i o plută cu gard. Tot e bine că nu trebuie să vâslești tu”.

Reprezentanții Asociației admit că ambarcațiunea nu seamănă cu un catamaran, dar spun că acest lucru se datorează fondurilor insuficiente.

„Valoarea catamaranului din proiect este destul de mică, 20.000 de euro, noi l-am achiziționat cu 19.960 de euro, din care 11.000 de euro costă motorul electric și cu acumulatorii. Valoarea fiind mică, un catamaran cum ni-l imaginăm cu toții costă în jur de un milion de dolari, dar pentru 20.000 de euro, părerea noastră este că e un lucru foarte bun. Tehnic este un catamaran, are specificațiile tehnice ale unui catamaran și nu poluează”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Mihai Ritivoiu.

Potrivit reprezentanților asociației, peste aproximativ patru luni se vor putea realiza plimbări gratuite cu ambarcațiunea cu motor electric pe lacul Surduc, fiind nevoie de înmatricularea ei. Ambarcațiunea are o lungime de 7,5 metri, o lățime de 2,5 metri și o capacitate de peste zece locuri.

Ambarcațiunea a fost achizționată în cadrul unui proiect derulat în colaborare cu autoritățile din Serbia.

„Aducerea acestui catamaran este parte a unui proiect cu fonduri europene transfrontalier România – Serbia, în care Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș este parte. Pe lângă acest catamaran, proiectul presupune și amenajarea malurilor râului Timiș cu mobilier și piste de biciclete și o campanie de promovare a acestei destinații până în Serbia. Și partenerii din Serbia fac același lucru, tot pe râul Timiș. Dar, întrucât râul Timiș nu are porțiuni majore navigabile, s-a obținut această derogare prin care acest catamaran să poată fi amplasat pe lacul Surduc”, a mai spus Mihai Ritivoiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ea este Silvia Coman, medicul erou care a luptat până în ultima clipă. O boală...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Ilegal pentru românii cu telefon mobil. Apelul care îți aduce Poliția la ușă. Amendă 4.000...
Românii care primesc pensia mărită din iulie. Majorarea este de 10%
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Timur, autointitulat Sabia Islamului. Marele cuceritor turco-mongol
×