Bunica Sofia vrea să se întoarcă la grădinița din Gorj: M-au rugat copiii

Bunica Sofia vrea să se întoarcă la grădinița din Gorj: M-au rugat copiii
Publicat: 14/07/2019, 13:29

Bunica Sofia, așa cum o alintă copiii, merge la Grădinița cu Program Normal Leurda din orașul Motru chiar și în vacanță. Femeia de 83 de ani va începe în curând curățenia generală pentru ca micuții să revină în bănci în cele mai bune condiții.

Deși inițial, în luna aprilie, după ce a fost concediată și la scurt timp reangajată, în urma reacției de indignare din partea comunității, aceasta declara că va mai lucra până la vacanța de vară, femeia s-a răzgândit. A decis să rămână în mijlocul copiilor.

„Mai rămân să lucrez la grădiniță. Dacă vor găsi pe altcineva, voi da în primire. Am luat această hotărâre pentru copii. Și în vacanță merg, mai fac curat prin curte, nu pot să stau așa. Mai vin copiii să se joace, trebuie să am grijă să nu spargă geamurile. Trebuie să dau cu sapa la flori, să fie frumos pe afară. În septembrie, când începe școala, am auzit că începe pe 9, înainte ștergem geamurile, facem curat peste tot, în interior. Focul îl facem din octombrie. Copiii sunt bucuroși, ei pe mine mă cunosc, m-au rugat părinții, copiii, să rămân. Și eu vreau. Cu ei m-am învățat de atâția ani, 41 de ani de când lucrez cu ei. Ziua mea este pe 5 noiembrie și vreau să sărbătoresc cu copiii, le aduc suc, bomboane. Sunt sănătoasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Sofia Chițoran, care are un contract de două ore pe zi la unitatea de învîțământ.

De peste 40 de ani, femeia își începe programul, în fiecare dimineață, înainte de ora 7.00, mai ales iarna, când prima grijă este ca preșcolarii să aibă căldură în clasă.

Dorința de a rămâne să lucreze la grădiniță este respectată de fiul ei. „Vrea să lucreze în continuare. A făcut vizita medicală, e valabilă șase luni. Trebuie să mergem iar după cele șase luni. Mama vrea să rămână, ea zice că se termină grădinița înaintea ei. Eu sunt de acord să rămână, este viața ei”, a spus Eugen Chițoran, fiul bunicii Sofia.

Camelia Barbu, directorul Grădiniței cu Program Normal Leurda, din orașul Motru, susține că femeia de 83 de ani va efectua controlul medical periodic și își va putea continua activitatea la grădiniță. „Este ok, cum să nu! Din punctul meu de vedere poate să lucreze. I-a dat medicul pe șase luni și probabil merge la control după șase luni și e decizia medicului de medicina muncii, nu a mea”, a precizat Camelia Barbu.

În tinerețe, Sofia Chițoran a muls vacile la CAP-ul din localitate și are acum o pensie de aproximativ 600 de lei. Pentru munca de la grădiniță, femeia mai primește aproximativ 400 de lei.

Viceprimarul orașului Motru, Cosmin Morega, a fost cel care, în luna martie, a aflat povestea bătrânei, după ce a mers la grădiniță pentru a vedea ce reparații trebuie să fie făcute în această instituție. Edilul se bucură că femeia vrea să lucreze în continuare.

„E un lucru bun, fiindcă am văzut și atunci, cu asta se hrănește dumneaei, asta o ține în putere și în viață, această activitate de zi cu zi în preajma acelor copilași. Am văzut cu câtă dragoste le spune câte o povestioară, se joacă cu ei, îi întreabă dacă și-au făcut temele, desenele. Eu consider că această activitate o ține activă pe doamna Sofia și o face din multă, multă dragoste pentru copii. Deja a devenit o obișnuință. Și dacă nu are de lucru, în fiecare zi dumneaei trebuie să treacă pe acolo, zece minute, o jumătate de oră, o oră, cât este necesar, să mai îngrijească o floare, să nu fie probleme la un geam, este o activitate pe care o face cu mult drag. Un angajat model, mulți se duc, să zic așa, cu oarecare reținere la serviciu, dumneaei se duce cu mult drag și ar fi un exemplu de urmat pentru mulți, mulți alții”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină