Prima pagină » Știri » Boc amenință cu rezilierea: Voi pregăti soluții alternative, firmele de salubritate nu sunt de neînlocuit

Boc amenință cu rezilierea: Voi pregăti soluții alternative, firmele de salubritate nu sunt de neînlocuit

Boc amenință cu rezilierea: Voi pregăti soluții alternative, firmele de salubritate nu sunt de neînlocuit
Primarul Emil Boc s-a declarat extrem de nemulțumit de prestația celor două firme de salubritate din Cluj-Napoca în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor și a spus că îa în calcul rezilierea contractelor, după aplicarea unor amenzi de 20.000 de lei, transmite corespondentul Mediafax.

Emil Boc a declarat, marți, într-o conferință de presă, că va pregăti soluții alternative, avertizând firmele de salubritate că nu sunt de neînlocuit.

„În ceea ce privește colectarea selectivă sunt extrem de nemulțumit de prestația firmelor de salubritate, care la 1 iulie aveau un număr important de puncte gospodărești care nu erau dotate cu pubele pentru cele patru fracții. Au avut termen două săptămâni, au primit, fiecare, câte o amendă de 20.000 de lei, iar acum se verifică aceste puncte să vedem dacă sunt dotate cu pubele și vor mai primi amenzi dacă nu au făcut-o. Nu am fost mulțumit de informarea celor de la case cu privire la ridicarea gunoaielor. Pregătesc documentația de reziliere, e o procedură complicată, greoaie, dar dincolo de amenzi nu am altă alternativă decât de a pregăti această documentație și a merge pe ceea ce legea ne va permite, dacă nu își vor reveni. Nu voi ezita să merg până acolo. La pachet tratăm nerealizarea obligațiilor contractuale pentru cele două firme. (…). Voi pregăti soluții alternative, firmele de salubritate nu sunt de neînlocuit”, a spus Boc.

Întrebat dacă poate estima în ce procent se realizează în oraș colectarea selectivă a deșeurilor, Boc a precizat că nu poate face o cuantificare a procesului.

„Noi, ca Primărie, aveam obligația a stabili tarifele, să stabilim tipurile de fracții, în rest nu putem ridica gunoaiele în locul firmelor de salubritate cu care avem contract”, a explicat edilul Clujului.

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, serviciile de colectare a deșeurilor menajere sunt asigurate, pe cele două sectoare în care a fost împărțit orașul, de firmele Rosal și Brantner-Vereș.

 

Citește și