Prima pagină » Știri » Prima aplicație dedicată salvării de vieți pe litoralul românesc a fost lansată. Ce informații oferă

Prima aplicație dedicată salvării de vieți pe litoralul românesc a fost lansată. Ce informații oferă

Prima aplicație dedicată salvării de vieți pe litoralul românesc a fost lansată. Ce informații oferă
Prima aplicație dedicată salvării de vieți pe litoralul românesc a fost lansată, vineri, la Constanța. Odată instalată pe telefon, aplicația oferă și informații despre vreme sau despre apa mării. Deocamdată, aplicația are integrate plajele din Constanța și Mamaia.

Potrivit dezvoltatorilor, aplicația lansată, vineri, la Constanța, este în primul rând un instrument de ajutor, pe lângă serviciile de salvamar, aceasta punând la dispoziția tuturor celor care vor să se bucure de plajă și mare un mod rapid de informare și de raportare a situațiilor critice din zonă.

Cei care vor instala aplicația vor putea, prin serviciul de localizare, să primească informații despre steagul arborat de salvamari în zona în care se află, dar și diferite alerte pentru a semnala starea de siguranță sau de pericol.

„Această aplicație a fost creată să vină în sprijinul turiștilor. Oamenii să fie bine informați atunci când vin la îmbăiere, să știe cum să aibă comportamentul adecvat pe plajă, să nu își pună viața în pericol pentru că apa este un mediu periculos. (…) Suntem în pas și noi cu tehnologia pentru a ajunge cât mai repede la ei informația. De exemplu, serviciul salvamar are culorile roșu și galben. Plaja este supravegheată în momentul în care s-a arborat acest steag, când s-a arborat steagul galben este recomandat doar celor experimentați. Rolul acestei aplicații este să îi atenționeze că s-a arborat steagul galben și începe să fie pericol în apă. În momentul în care s-a arborat steagul roșu, este interzis la scăldat. Turistul, într-un timp foarte scurt, va fi informat că este pericol în apă și să nu mai intre la scăldat, să nu mai lase copiii nesupravegheați pentru că cei mici nu știu, ei vor să se ducă în apă. Sunt foarte mulți care ignoră acest sfat și avem situații în care nu mai putem face nimic”, a declarat Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului de Salvamar din Constanța și Mamaia.

De asemenea, Sea Status alertează turiștii în situația în care condițiile meteo pun în pericol viața celor aflați pe litoral, iar prin intermediul aplicației poate fi apelat și numărul de urgență 112, în cazul în care este necesară prezenta salvamarilor, a paramedicilor SMURD și a scafandrilor de la ISU Dobrogea.

Între informațiile utile ce pot fi găsite în aplicație se numără și cele despre despre temperatura aerului, viteza și direcția vântului, temperatura apei, înălțimea valurilor și starea mării, sfaturi pentru salvarea unei persoane de la înec, sfaturi pentru cei care supraveghează copiii aflați la malul mării, ori distanța sigură de înot față de malul mării.

În prezent, Sea Status are integrate plajele din Constanța și Mamaia, dar va fi extinsă anul viitor pentru întreg litoralul, acolo unde sunt plaje supravegheate oficial de salvamari.

Aplicația Sea Status poate fi descărcată atât pentru sistemele Android, cât și pentru iOS.

 

Citește și