Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit pe 20 iulie de creștini. Tradiții și obiceiuri

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit pe 20 iulie de creștini. Tradiții și obiceiuri
Publicat: 20/07/2019, 08:45

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit pe 20 iulie, a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.

Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.

Sfântul Prooroc Ilie este una dintre cele mai interesante și complexe figuri de sfinți, putând fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creștinism, ci și în iudaism și chiar în tradiția islamică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria.

Potrivit tradiției, Sovac a văzut, la nașterea lui Ilie, oameni îmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe fiul său în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat vedenia considerând că Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Vechiul Testament istorisește despre faptele lui Ilie în cărțile numite Regi, de unde aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab și îi vestește acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul cu secetă, dacă nu va lepăda credința în zeul Baal. Și pentru că regele, împreună cu poporul lui Israel, au nesocotit cele vestite de Ilie, nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate.

Sfântul Ilie a fost nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit, în Hozeva. Potrivit tradiției locului, aici se află peștera în care Sfântul Ilie Tesviteanul a stat trei ani și șase luni, înainte de a urca pe Muntele Sinai. În peștera Sfântului Ilie se păstrează icoana acestuia, în care sfântul este înfățișat ca fiind hrănit de corbi. „Și a zis Domnul către Ilie: «Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit și te ascunde la pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ți aducă acolo!» Și a plecat Ilie și a făcut după cuvântul Domnului; s-a dus și a șezut la pârâul Cherit, care este în fața Iordanului”, scrie în Vechiul Testament.

Corbii îi aduceau pâine și carne, iar apă bea din pârâu. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine și de carne. Pâinea unită cu carnea preînchipuia, astfel, Euharistia, trupul Domnului.

Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune regelui să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage lui Dumnezeu mai întâi prorocii lui Baal, iar apoi el. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal, reușind să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu reușiseră să facă.

Sfinții Părinți spun că Moise și Ilie au fost prezenți la Schimbarea la Față de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorința de a vedea fața lui Dumnezeu prin fața schimbată în lumina lui Hristos. În viața lor pământească, ei nu au reușit să vadă fața lui Dumnezeu – Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu, pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peșteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.

În perioada sa pământeană, Ilie a săvârșit și păcate, cel mai mare fiind uciderea părinților săi, la îndemnul diavolului. Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut în rândul sfinților și l-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc trasă de cai albi înaripați.

În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăsnește dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul care i l-au pricinuit. Și, pentru că dracii înspăimântați se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsnește năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ilie

În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau și, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

Potrivit tradiției, în dimineața zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Și tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuințate la vrăji și farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfințit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenușa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Tot tradiția spune că nu era voie să se consume mere pâna la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat și astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Tot de Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților, în special de cele ale copiilor. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morții se veselesc.

Bisericile sunt pline, în această zi, cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea și se mai crede și astăzi că, dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.

În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită și retezatul stupilor. Recoltarea mierii se face, și acum, în multe locuri, potrivit datinei, numai de către bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuică îndulcită cu miere.

Ziua Sfântului Ilie marchează și miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obișnuia ca, tot în această zi, să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, târguri, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

În zona Sibiului, Ilie este considerat un sfânt mânios, care i-ar pedepsi pe cei care lucrează în 20 iulie. Și pentru că îl știa mânios, Dumnezeu nu i-a spus niciodată când este ziua lui, te reamă să nu aducă urgie peste oameni, spune legenda.

Ca divinitate solară și meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile și hotărăște unde și când să bată grindina.

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este și ziua Aviației Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul și patronul aviatorilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța