Prima pagină » Știri » Trafic intens pe Valea Prahovei și pe litoral. Coloane de mașini în mai multe zone

Trafic intens pe Valea Prahovei și pe litoral. Coloane de mașini în mai multe zone

Trafic intens pe Valea Prahovei și pe litoral. Coloane de mașini în mai multe zone
Traficul rutier este aglomerat pe DN 1, în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, deoarece foarte mulți turiști se întorc de la munte. Polițiștii recomandă folosirea rutei alternative DN1A. Și în Eforie Nord s-au format coloane de mașini.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că, din cauza numărului mare de mașini care merg dinspre stațiunile montane către Capitală, se circulă intens pe DN 1 Valea Prahovei, între Predeal și Bușteni, precum și în localitatea Comarnic.

Pe sensul de mers către munte valorile de trafic sunt ridicate în stațiunea Bușteni, pe o distanță de aproximativ 3 kilometri.

Pentru evitarea aglomerației, șoferii care se întorc de la munte pot folosi următoarele rute ocolitoare:

– dinspre Brașov: DN 1A Săcele – Cheia – Ploiești, A3 Ploiești – București;
– din zona Bran – Moieciu: DN 73 – DN 72A – DN 71 – DN 7, respectiv traseul Brașov – Valea Mare-Pravăț – Stoenesti – Targoviște – Bâldana – București sau DN 73 – A1, pe ruta Brașov – Pitești – București.

De asemenea, se circulă în condiții de aglomerație și pe litoralul Mării Negre, în Eforie Nord, județul Constanța, unde s-au format coloane de mașini pe ambele sensuri de mers ale DN 39, respectiv în Agigea, pe direcția Eforie – Constanța.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție, dând dovadă de disciplină în trafic, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste o conduită preventivă la volan, păstrând distanța de siguranță dintre autovehicule.

Citește și