Prima pagină » Magazin » Ce a făcut Ed Sheeran pentru a scăpa de vecinii care se plângeau că face prea mult zgomot

Ce a făcut Ed Sheeran pentru a scăpa de vecinii care se plângeau că face prea mult zgomot

Ce a făcut Ed Sheeran pentru a scăpa de vecinii care se  plângeau că face prea mult zgomot
Cântărețul britanic Ed Sheeran a cumpărat casele din vecinătatea locuinței sale, pentru a-i împiedica pe eventualii vecini să se plângă din cauza zgomotelor puternice care ar fi provocate atât de muzica sa, cât și de petrecerile pe care le organizează, potrivit bfmtv.com.

Artistul a cheltuit 4 milioane de lire sterline (4,5 milioane de euro) pentru a cumpăra două case și un apartament situate în vecinătatea locuinței sale din Suffolk.

Cântărețul în vârstă de 28 de ani, care și-a lansat recent un album, „No.6 Collaborations Project”, deține 22 de proprietăți imobiliare, în valoare totală de 47 de milioane de lire sterline (52 de milioane de euro), în Marea Britanie.

Averea sa totală este estimată la aproximativ 90 de milioane de lire sterline.

Ed Sheeran, în vârstă de 28 de ani, care, la începutul lunii iulie a concertat și în București, deține patru premii Grammy. El este considerat un fenomen al genului folk-pop și a fost cel mai bine vândut artist al anului 2017, potrivit International Federation of the Phonographic Industry, organizația care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global. Albumul lui Sheeran „Divide”, al treilea din cariera sa, a fost cel mai bine vândut material discografic în 2017, iar „Shape of You” a fost single-ul care a înregistrat cele mai mari vânzări, potrivit organizației.

Autor