Alexandra Nechita, cândva „micuța Picasso”: Cred că mi-am făcut foarte mulți dușmani

Publicat: 23/07/2019, 20:23

„Cred că o să mă întorc acasă și o să uit cum să parchez civilizat”, a glumit artista vorbind despre felul în care o uimesc de fiecare dată mașinile parcate pe trotuar în București. Alexandra Nechita vizitează Bucureștiul împreună cu fiica sa și a ținut să conducă ea însăși mașina pe străzile Capitalei. „Am vrut să simt orașul. Dar conduc ca o băbuță. Cred că mi-am făcut mulți dușmani”, spune artista.

„Nu e o profesie, nu e o carieră, e existența mea”, a spus Alexandra Nechita despre artă în viața ei. Artista a povestit că a încercat să o păstreze pe fiica ei, Tevvi, la distanță de munca sa în artă, dar până la urmă a trebuit să recunoască faptul că pictura are un rol esențial în viața ei de fiecare zi.

„Sunt mândră de mine”, a răspuns artista întrebării „Ești genială?”, întrebare adresată din nou de Marius Tucă, la 15 ani după primul interviu cu Alexandra Nechita. Nici de această dat, pictorița nu a acceptat prea ușor să răspundă: „Nu, nu, că se uită Tevvi la emisiune”, a spus Alexandra.

„Se schimbă sursele de inspirație, pentru că și eu mă schimb”, recunoaște Alexandra. „Normal că sunt afectată de lucruri externe și de circumstanțe și personale și sociale… eu pictez ce aș vrea să povestesc”, explică artista.

Emisiunea „Marius Tucă Show” a avut-o invitată marți pe Alexandra Nechita. Cunoscută drept „micuța Picasso”, Alexandra este un artist plastic, filantrop, pictoriță, sculptor și muralistă cubistă româncă și americancă. S-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii.

Viorica Nechita, soția, și mica Alexandra au reușit să se alăture soțului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinții Alexandrei fuseseră persecutați sub regimul comunist din România.

Tablourile Alexandrei se regăsesc în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități precum Oprah Winfrey, Calvin Klein, Whoopi Goldberg sau David Letterman. Cea mai scumpă pictură a Alexandrei Nechita s-a vândut cu 400.000 de dolari în Singapore.

Emisiunea a fost difuzată pe Mediafax, Gandul.info, miscareaderezistenta.ro si SmartFM.ro. De asemenea, interviul a fost LIVE pe SmartFM.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Lege pentru cei care STAU LA CURTE. Interzis între orele 10:00 și 17:00. NU POȚI...
Desert răcoros cu fructe. Se mănâncă de sute de ani în România
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Cum explică organizatorii SAGA decizia superstarului internațional, Nicki Minaj: "Ne depășește puterile"
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Mit demontat despre nașterea în apă. Ce au descoperit acum cercetătorii?
×