Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în noaptea de marți spre miercuri, o fată de 14 ani, care a încercat să iasă ilegal din țară, folosindu-se de o carte de identitate ce aparținea altei persoane.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, fata călătorea într-un microbuz înmatriculat în Polonia.
„La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din România. Cu ocazia verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control și fotografia din document există diferențe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări”, se arată în comunicat.
În urma cercetărilor, efectuate în prezența unui reprezentat al Autorității Tutelare, polițiștii au stabilit că tânăra este cetățean român, în vârstă de 14 ani, care nu are eliberat un document de identitate pe numele ei și a recurs la această metodă deoarece dorea să meargă în Polonia și nu avea acordul părinților.
Polițiștii efectuează cercetări, in rem, pentru fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.