Prima pagină » Știri politice » Liviu Pleșoianu a anunțat că părăsește PSD: „Eu, odată ieșit din acest partid, nu mă mai întorc”

Liviu Pleșoianu a anunțat că părăsește PSD: „Eu, odată ieșit din acest partid, nu mă mai întorc”

Liviu Pleșoianu a anunțat că părăsește PSD: „Eu, odată ieșit din acest partid, nu mă mai întorc
Deputatul Liviu Pleșoianu a anunțat, la un post de televiziune, că va părăsi PSD și că va candida ca independent la prezidențialele din noiembrie.

Pleșoianu este nemulțumit de faptul că Viorica Dăncilă a fost desemnată de PSD pentru a candida la alegerile din toamnă. „Faptul că toți sau aproape toți au mers încolonați pe ideea că Viorica Dăncilă este tot ce poate avea mai bun acest partid pentru candidatura la prezidențiale, pentru mine este pe deplin lămuritor. Din toate punctele de vedere: moral, intelectual, politic”, a afirmat Liviu Pleșoianu, la B1 TV.

Deputatul PSD a mai spus că va părăsi partidul în momentul în care își va depune candidatura. „În momentul în care voi candida independent, în mod evident voi pleca din partid. Eu, odată ieșit din acest partid, nu mă mai întorc. Doamna Dăncilă, pentru mine, este un subiect închis”, a adăugat Liviu Pleșoianu.

 

Autor