Mii de persoane participă sâmbătă la un miting de protest neautorizat în centrul Moscovei față de blocarea candidaturilor unor politicieni de opoziție în scrutinul municipal programat în septembrie.
Autoritățile ruse au reținut cel puțin 317 persoane înaintea protestului, a anunțat organizația civică OVD-Info.
„Poliția a descins la mine în locuință; mi-au confiscat calculatoare și telefonul. Vor să ne oprească să ieșim pe străzi”, a declarat disidentul Dmitri Gudkov.
Liderul opoziției, Aleksei Navalnîi, a fost condamnat deja la 30 de zile de închisoare pentru apelurile în sensul participării la protest.