Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca șeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgență ca urmare a cazului de la Caracal. Șeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare.
„În acest moment cer tuturor cetățenilor României sprijinul pentru ca mâine șeful STS să fie demis. În acest sens am lansat o campanie pe Facebook. Mă interesează ca aceste capete să cadă. Mâine va fi audiat șeful STS în Comisia de Apărare, care s-a trezit din somnul de veci. De aceea vrem să susțină oamenii acest demers, ca toate capetele acestor oameni să cadă. Pas cu pas, ca să citez un clasic în viață, voi face acest demers, ca fiecare cap să cadă. Apel către dl Iohannis, doamna premier, de a solicita în CSAT demiterea acestui individ, iar acest demers are nevoie de susținerea oamenilor. Trebuie să rupem caracatița asta de șmecherii, de acuzări reciproce”, a declarat unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, la România Tv.
Acesta a mai anunțat că luni va depune plângere penală pe numele tuturor responsabililor în cazul de la Caracal.
Ulterior, într-o intervenție telefonică la Antena 3, Cumpănașu a precizat: „Eu cred că STS, după ce pleacă omul acesta care conduce de 14 ani Serviciul, el conduce de mult timp, are secretele multora de acolo, dacă vorbește s-ar putea ca mulți să cadă și probabil de asta e protejat. El e șef de operativ de 12-14 ani. Trebuie ca acolo să se intre cu bocancii de către Parchet, o structură independentă să verifice ce au făcut, cum au comunicat. Pentru că aud scuze din partea tuturor, nimeni nu își asumă nimic. Vă spun că e dureros”.
Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reușit să sune de trei ori la 112, unde a anunțat că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au ajuns după 19 ore la locația suspectului, acuzând STS că a dat date greșite privind localizarea și că nu au avut mandat să intre.
Comisia de apărare a Camerei Deputaților are ședință, luni, ora 17.00. Aleșii urmează să îi cheme la audieri pe ministrul de Interne Nicolae Moga, directorul STS Sorinel Vasilca, inspectorul general interimar al Poliției Române Florian Dragnea și fostul șef al Poliției Ioan Buda.