Prima pagină » Știri » UPDATE Accident teribil în Bistrița-Năsăud: O mașină a fost spulberată de tren. Două persoane au decedat – FOTO

UPDATE Accident teribil în Bistrița-Năsăud: O mașină a fost spulberată de tren. Două persoane au decedat – FOTO

Două persoane au fost rănite grav, duminică, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, în localitatea Nepos, din județul Bistrița-Năsăud. Potrivit reprezentanților ISU, cele două victime sunt în stop cardiorespirator.

Accidentul feroviar a avut loc, duminică, în localitatea Nepos, pe secția de cale ferată 401. Potrivit polițiștilor, șoferul în vârstă de 47 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată și a fost acroșat de trenul InterRegio 1833, care se deplasa pe relația Iași – Timișoara. Oamenii legii susțin că trecerea la nivel cu calea ferată era automată și semnalizată cu semnale acustice și luminoase.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma impactului, mașina a fost târâtă pe calea ferată 150 de metri.

Reprezentanții ISU susțin că la locul accidentului au fost găsite două victime încarcerate, un bărbat și o femeie.

„Femeia, ocupantă a locului din față dreapta a fost extrasă de urgență de către echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud. Era în stop cardiorespirator și s-a început aplicarea protocolului de resuscitare. Din păcate, după aproximativ o oră, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia. Bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajele de descarcerare au îndepărtat plafonul, stâlpii și portierele pentru a-l putea extrage”, potrivit ISU Bistrița-Năsăud.

Circulația feroviară a fost întreruptă în zonă mai bine de o oră.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Completare: echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului 2 victime încarcerate (bărbat și femeie, ambii în vârstă de aproximativ 47 de ani). Femeia, ocupanta a locului din față dreapta a fost extrasă de urgență de către echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud. Era în stop cardiorespirator și s-a început aplicarea protocolului de resuscitare. Din pacate, după aproximativ o ora, echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia. Barbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajele de descarcerare au îndepărtat plafonul, stâlpii și portierele pentru a-l putea extrage în vederea predării acestuia către echipajul aparținând Serviciului de medicină legală. In urma impactului extrem de violent, autoturismul a fost târât pe calea ferată cca 180 m.

 

Citește și