Prima pagină » Știri » Guvern: Ministerul de Interne va beneficia de noi elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare

Guvern: Ministerul de Interne va beneficia de noi elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare

Guvern: Ministerul de Interne va beneficia de noi elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare
Ministerul de interne va beneficia de elicoptere ușoare și de echipamente noi pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare în medii greu accesibile, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă. Acordul-cadru de furnizare a echipamentelor a fost semnat, luni, la Palatul Victoria.

„Premierul Viorica Dăncilă a participat astăzi (luni-n.r) la semnarea Acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere ușoare, echipate corespunzător pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile. Proiectul este finanțat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni și are ca obiectiv achiziționarea, în total, a 10 elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare. În prima etapă, vor fi achiziționate patru elicoptere ușoare multifuncționale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziționate alte șase”, transmite Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acordul-cadru de furnizare a echipamentelor a fost semnat, luni, la Palatul Victoria. Din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a semnat generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviație de comandorul Catalin-Paul Dache și din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor) de către directorul comercial Radu Homorozeanu. La eveniment a participat și premierul Viorica Dăncilă. De asemeena, au fost prezenți ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, secretarul de stat șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, secretarul de stat din ministerul Sănătății, Rodica Nassar, ambasadorul Franței, ES Michèle Ramis, ambasadorul Germaniei, ES Cord Meier-Klodt, reprezentanți ai IGSU, IGA și ai Airbus Helicopters România.

„Achiziționarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenții în caz de urgență este un demers imperativ în condițiile în care flota de care dispun în acest moment autoritățile este insuficientă pentru a răspunde intervențiilor medicale și de căutare-salvare și, în special, pentru operațiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situații de urgență – VIZIUNE 2020″, a afirmat Viorica Dăncilă, la Guvern.

 

Citește și