Bilanț îngrijorător de la ONU: Aproape 4.000 de persoane au fost ucise sau rănite în Afganistan în primele șase luni ale lui 2019

Bilanț îngrijorător de la ONU: Aproape 4.000 de persoane au fost ucise sau rănite în Afganistan în primele șase luni ale lui 2019
Publicat: 30/07/2019, 10:28

De asemenea, ONU a transmis că numărul victimelor misiunilor guvernamentale și ale NATO pe teritoriul țării a crescut față de anul trecut.

Raportul ONU a fost publicat în contextul discuțiilor dintre Statele Unite și oficialii talibani, menite să pună capăt războiului care durează de 18 ani. Negociatorii americani doresc să ajungă la un acord de pace până la data de 1 septembrie.

Reprezentanții misiunii ONU în Afganistan au transmis că cele mai multe persoane au fost ucise sau rănite în urma conflictelor armate, bombardamentelor terestre și atacurilor aeriene.

Talibanii și militanții organizației teroriste Stat Islamic au ucis 531 de civili afgani și au rănit 1.437 în perioada 1 ianuarie-30 iunie. Atacurile rețelei Stat Islamic au vizat 985 civili, inclusiv oficiali guvernamentali.

Cel puțin 144 de femei și 327 copii au fost uciși și peste 1.000 au fost răniți pe teritoriul țării.

În urma atacurilor aeriene au fost uciși 519 civili, dintre care 150 copii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună