Identificarea unui ADN în oasele descoperite în curtea lui Gheorghe Dincă, sub semnul întrebării – surse

Identificarea unui ADN în oasele descoperite în curtea lui Gheorghe Dincă, sub semnul întrebării - surse
Publicat: 30/07/2019, 14:43

Specialiștii Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din Capitală spun că fac eforturi ca până vineri să transmită un rezultat al analizei ADN în ceea ce privește oasele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă, din Caracal.

Cu toate aceste, surse din cadrul INML au precizat pentru MEDIAFAX că oasele sunt extrem de calcinate și deteriorate, astfel că depistarea unui material genetic, respectiv depistarea unui ADN, este în acest moment, pusă sub semnul întrebării.

„Nu știm în momentul de față dacă vom găsi un material genetic în acele oase, pentru că sunt foarte calcinate. Este foarte dificil să depistezi un ADN. Dar, dacă se va găsi ceva, vom face tot posibilul ca până vineri să comunicăm un rezultat”, au declarat sursele citate pentru MEDIAFAX.

Rămășițele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă au fost aduse la INML în weekend, iar analiza lor a început luni dimineață.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?