Cazul din Caracal | Un fost ofițer de poliție judiciară: „Amnezia” lui Dincă legată de locul cadavrelor poate acoperi alți complici. Este șiret

Cazul din Caracal | Un fost ofițer de poliție judiciară: „Amnezia lui Dincă legată de locul cadavrelor poate acoperi alți complici. Este șiret
Publicat: 30/07/2019, 17:23

„Gheorghe Dincă, prezumtivul asasin, se manifestă cu o șiretenie oarecum surprinzătoare, având în vedere cel puțin, aparențele create în legătură cu persoana sa, pentru că până la urmă, hai s-o spunem pe șleau, nu pare fi tipul pe care îl dă mintea afară din casă. Dacă mai adăugăm și antecedentele sale medicale din perspectivă psihiatrică, avem o imagine completă a individului. Cu toate acestea, mie cel puțin, mi se pare că Dincă a adoptat o tactică de apărare destul de eficientă combinând recunoașterea formală a omorurilor, cu lipsa de consistență a dezvăluirilor privind modalitatea de suprimare a celor două copile, dar și locul în care s-ar afla cadavrele lor, în întregime sau în parte. Da, Dincă e șiret, dar iată, îi merge”, a declarat, pentru Mediafax, Valeriu Șuhan.

Potrivit fostul ofițer de poliție judiciară, Dincă îi „plimbă” pe anchetatori, ceea ce diminuează presiunea anchetei propriu-zise.

„Părerea mea e că Dincă îi cam > pe anchetatori, iar aceștia se cam lasă scoși la plimbare. Ca urmare, presiunea anchetei propriu-zise diminuează, anchetatorii poziționându-se astfel încât nu-și prezervă avantajul ofensivei firești, dată fiind situația. Deocamdată, Dincă e lăsat să >, ceea ce pentru mine, e de mirare. Întrebarea pe buzele tuturor este unde sunt cadavrele al căror omor a fost recunoscut de către Dincă. Chiar atât de tâmpit să fie Dincă încât nu-și mai aduce aminte cum a săvârșit un omor cu trei zile înainte și cum și unde a > de cadavru?! Puțin probabil ori, atunci, trebuie să existe un alt motiv al > sale – frica pentru descoperirea altor omoruri, acoperirea unor alte infracțiuni și/sau complici, sau a unor legături periculoase cu persoane cu un mare astfel de potențial, nici una dintre variante nu poate fi exclusă în acest moment”, mai sune Șuhan.

De asemenea, specialistul mai precizează faptul că în prezent nu există probe clare privind crimele, în ciuda faptului că Dincă le-a recunoscut. Potrivit lui Șuhan, există probe care dovedesc doar prezența cel puțin a Alexandrei în mașina și în casa lui Dincă.

„Că ar fi incinerat un cadavru în curtea casei într-un butoi sau cazan, nici nu aș vrea să comentez. Hai, să stăm strâmb și să judecăm drept, probe clare privind omorurile nu există. Da, sigur, există probe care dovedesc prezența cel puțin a copilei Alexandra în mașina și în casa lui Dincă dar, atât. E absolut necesar ca ancheta să capete ritm iar asta înseamnă că tactica trebuie urgent revizuită. Este doar părerea mea”, a conchis Valeriu Șuhan.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?