Prima pagină » Știri » Femeie din Caracal, despre Gheorghe Dincă: Tatăl lui s-a spânzurat. A fost afectat, nu se aștepta. Nu era bețivan, nu era stricat

Femeie din Caracal, despre Gheorghe Dincă: Tatăl lui s-a spânzurat. A fost afectat, nu se aștepta. Nu era bețivan, nu era stricat

O localnică din Caracal a povestit, pentru MEDIAFAX, că tatăl lui Gheorghe Dincă s-a spânzurat și că acesta a fost afectat, pentru că nu se aștepta la așa ceva. Femeia spune despre bărbatul acuzat de crimele din Caracal că era harnic, cuminte și îmbrăcat frumos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tanti Gica spune că îl cunoaște pe Gheorghe Dincă de când acesta avea 18 ani. Ea locuiește la cinci case distanță pe aceeași stradă cu bărbatul acuzat de uciderea celor două fete în Caracal.

„Nu-mi vine să cred nici acum, parcă, nici acum nu-mi vine să cred treaba asta. Era, vă spusei, un băiat harrnic, cuminte, respectuos, curat, îmbrăcat frumos, nu era bețivan, nu era stricat…”, povestește femeia despre Gheorghe Dincă.

Ea susține că acesta a locuit mulți ani pe strada din Caracal, dar a mai fost plecat la muncă în străinătate sau la lucru în Craiova. Tanti Gica are și o explicație pentru haosul pe care oamenii legii l-au găsit în curtea bărbatului: „Nu prea a stat (pe aici-n.r.) și dacă a rămas singur, s-a despărțit de nevastă, de fapt au plecat în străinătate cu toții și acum câțiva ani a venit înapoi acasă și zice că s-ar fi despărțit de ea. (…) Curățenie în curtea aia n-a fost niciodată, nici când erau mici, nici când erau părinții, așa au fost obișnuiți”.

Femeia povestește că părinții bărbatului acuzat de cele două crime era muncitori, aveau cai și o căruță cu care duceau lemne și cărbuni.

„Erau muncitori, aveau o căruță cu doi cai, când am venit eu aci, munceau în gară, cărau lemne, cărbuni, după aia nu știu ce s-a întâmplat cu casa, că a făcut pușcărie, a rămas mama lui singură și mama lui mergea cu căruța și cu caii în continuare în gară și căra lemne. Mai târziu, s-a îmbolnăvit, că a făcut diabet, i-a tăiat piciorul, târziu asta”, a mai spus vecina lui Gheorghe Dincă.

Potrivit acesteia, tatăl bărbatului s-a sinucis.

„Taică-său a rămas aici cu maică-sa și când a văzut că nu mai poate nici el face față de greutăți s-a spânzurat. Înainte zicea: părinții mei n-au avut pensie și eu am avut grijă de ei, dacă copiii mei n-au grijă de mine și nu mai pot să mă îngrijesc singur, eu mă spânzur. Și așa a făcut: s-a spânzurat”, a povestit femeia, care a admis că Gheorghe Dincă a fost afectat de acest lucru: „Sigur, a fost afectat, nici el nu se aștepta în perioada aia”.

Gheorghe Dincă și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.

 

Citește și