#EUPrimar. Dezastrul de la RADET, un „domino” de coșmar: Două milioane de bucureșteni riscă să înghețe la iarnă

Publicat: 01/08/2019, 08:14

Iarna trecută, sistemul de termoficare din București și-a arătat din plin neputința: zilnic, aproape 100 de blocuri au fost afectate de avariile care s-au ținut lanț. Majoritatea bucureștenilor, în aproape toate zonele Capitalei, au avut de suferit iarna trecută din cauza faptului că țevile au crăpat pe rând, ca un „domino” de coșmar. Vorbim de 4.000 de kilometri de țeavă, dintre care 1.000 de kilometri de țeavă primară, care este foarte veche și ruginită, și care trebuie înlocuită.

Actualul director și administrator special al RADET, Alexandru Burghiu, este optimist:

„Iarna trecută, față de celelalte ierni, nu a fost deosebită. Există o creștere, să spunem progresivă a numărului avariilor, odată cu creșterea vechimii rețelei. Numărul avariilor a crescut undeva cu 7% față de iarna trecută. Care este marea deosebire între iarna trecută și celelalte ierni este mediatizarea. Și mai există un caracter de noutate, că au apărut avarii în zone, să le spunem netradiționale, adică în sectoarele 2 și 3 care au avut tot timpul agent termic. Cea mai importantă avarie a fost pe Magistrala 2 Sud, în zona Fizicienilor, care a afectat în Ajunul Crăciunului acele blocuri din sectoarele 2 și 3. Ne-a dat bătăi de cap, dar am stabilizat-o, așa cum ați văzut”, a declarat Alexandru Burghiu pentru MEDIAFAX.

Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România și fost director al RADET, vede altfel situația sistemului de termoficare:

„Iarna trecută, în fiecare zi, aproape 100 de blocuri au fost fără apă caldă și căldură, iar lucrurile merg din ce în ce mai rău, situația este extrem de gravă. Și ce nu se știe și nu se discută este că în aceeași situație sunt și rețeaua de gaze și rețeaua de energie electrică, și dacă tragem o concluzie este că bucureșteanul, chiar dacă are bani, nu o să se mai poată încălzi iarna, pentru că nu mai are cu ce, decât cu improvizații, ceea ce reprezintă un mare pericol, la fel cum se întâmplă și în alte orașe, și aici vorbim de incendii, de explozii și de victime”, a declarat Opaina pentru MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, dacă avariile vor continua să apară și iarna viitoare, mulți bucureșteni ar putea apela la furnizorii de gaze pentru montarea unor dispozitive de încălzire pe gaz, însă, spune fostul director RADET, vor întâmpina probleme.

„Furnizorul de gaze o să zică: >. Apoi, furnizorul se întreabă dacă poate mări debitul în anumite zone, și realizează că poate bubui țeava, care este uzată și terminată. Și atunci, furnizorul va spune că nu dă aprobări. Ca atare, bucureștenii sunt în mare pericol să înghețe de frig în case, vorbim de 2 milioane de oameni, iar Bucureștiul să facă o figură în Europa”, spune Opaina.

Dar totuși, ce vor face bucureștenii?

„Vor recurge la electric și vor băga în prize calorifere sau reșouri, iar instalațiile electrice din blocuri nu sunt făcute pentru încălzire, și multe vor lua foc. Lucrurile acestea s-au întâmplat în alte orașe, nu spun eu noutăți acum. Unii bucureșteni vor recurge chiar și la sobe cu lemne și cărbuni, în blocuri, cum sunt în alte orașe deja. Și o să vedem o capitală europeană cu oameni care își vor încălzi apartamentele cu lemne. Românul nu poate să înghețe, și trebuie să bage ceva pe foc. Și bagă lemne, pentru că altă soluție mai deșteaptă nu are, pentru că statul a distrus tot ce s-a putut distruge”, mai spune Opaina.

De ce s-a ajuns la această situație și cine este responsabil?

Potrivit lui Opaina, sistemul de termoficare a ajuns în prag de colaps din cauza corupției din ultimii 30 de ani, a hoției și a indiferenței.

O altă problemă, spune consilierul USR Ana Ciceală, a fost politizarea managementului RADET.

„Istoria problemelor RADET începe imediat după 1990. Aceste probleme sunt interconectate strâns cu alte probleme ale unei companii de stat, ELCEN (producătorul de energie termică). Acestea s-au agravat de la an la an pe fondul lipsei de investiții, neînlocuirii rețelei de distribuție expirate, contractelor cu termene de plată neeconomice și prețuri manipulate între cele două companii de stat, primarilor iresponsabili și incapabili care au condus Bucureștiul în ultimii 30 de ani și care au politizat managementul regiei”, a declarat Ana Ciceală pentru MEDIAFAX.

Potrivit actualului director, modernizarea rețelei ar fi trebui să înceapă acum 28 de ani, iar administrația de acum s-ar afla într-o situație ingrată. Burghiu este de părere că primarii care s-au succedat la Capitală au preferat să pună borduri și panseluțe.

„Din punct de vedere moral, normal, și să nu spun și legal, lucrările de înlocuire a rețelei ar fi trebuit să înceapă, logic, acum 28 de ani. Nu s-a întâmplat. Noi suntem într-o situație foarte ingrată, în capul nostru se sparg toate și noi suntem vinovați de tot. Totul e bine, cât nu se întâmplă ceva rău, cam acesta a fost principiul gestionării acestui sistem. Mai bine să faci investiții care se văd, și gândiți-vă câți primari s-au perindat, și avem chestii clasice, cu borduri sau cu panseluțe. Iar acum, s-a ajuns la decont. Dar, mai bine mai târziu decât niciodată”, spune Alexandru Burghiu.

Tot din sistem, Radu Opaina are o viziune mai radicală și spune că prejudiciul care s-a adus la RADET este de 3 miliarde de euro. Președintele FAPR este de părere că regia nu ar fi trebuit să intre în faliment.

„Pe hârtie, sistemul este modernizat, iar dacă ne uităm în achizițiile publice din ultimii 20 de ani o să vedem că mare parte a rețelei este modernizată. Aici vorbim de un jaf la drumul mare, iar prejudiciul este de cel puțin 3 miliarde de euro. Conform legii, răspunzători sunt toți primarii generali din ultimii 20 de ani, cel puțin. Toți și-au făcut de cap, iar asta se numește dezmăț și și-au bătut joc de 600.000 de clienți. Și este incredibil cum ei declară că RADET este în faliment. Nu este în niciun faliment, pentru că marfa vândută este foarte căutată, iar clienții încă sunt pe loc”, afirmă Opaina.

Ce trebuie făcut pentru evitarea colapsului?

Actualul director sugerează că situația RADET este sub control și spune că anul trecut s-au modernizat 11,5 kilometri de țeavă, adică…1% din rețeaua primară. Burghiu spune că în prezent se lucrează în punctele critice.

„Anul trecut a fost cea mai mare cantitate de țeavă înlocuită, respectiv 11,5 kilometri, din ultimii 8 ani de zile. Este clar că nevoia de schimbare este cu mult mai mare decât are RADET capacitate cu forțe proprii, pentru că 11 kilometrui reprezintă 1% din totalul rețelei primare. De aceea, am început lucrările (în luna mai – n.r.) pe acea magistrală care ne-a produs cele mai mari neplăceri, pe Magistrala 2 Sud, într-un contract între Primăria Capitalei și Compania Municipală Energetica, un contract de 64 de kilometri de rețea.

Anul acesta am început la Bobocica, Fizicienilor și suntem aproape să obținem autorizațiile pentru construire și pentru Ferentari și zona Drumul Taberei – vorbim de acele tronsoane care au produs principalele probleme iarna trecută”, spune Burghiu, care mai precizează că în luna aprilie au fost votați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea a 212 kilometri, „care, noi sperăm ca anul acesta să fie scoși la licitație publică, pentru proiectare și execuție”.

În schimb, Radu Opaina spune că lucrurile se mișcă foarte greu, iar dacă nu se va face ceva concret, situația va deveni una de siguranță națională.

„Ei trebuie să facă ceva urgent, să pună ceva în mișcare, măcar o zonă mică, să vadă lumea că se rezolvă ceva, pentru că problema poate deveni una de siguranță națională, s-ar putea transforma în haos”, este de părere Opaina.

Potrivit consilierului Ana Ciceală, investițiile în modernizarea RADET s-ar ridica la 500 de milioane de euro, iar în primă fază trebuie înlocuită rețeaua primară de 1.000 de km, adică cea care transportă apa caldă de la ELCEN la centralele de cartier.

„RADET are nevoie urgentă de înlocuirea a 1000 de kilometri de rețea primară, de modernizări ale rețelei secundare, de retehnologizarea Centralei de la Casa Presei, a centralelor de cvartal, de reconfigurarea traseelor și lungimilor rețelelor de transport și distribuție, de construcția a noi centrale de cvartal aflate mai aproape de punctul de livrare către consumatori, de un sistem nou de monitorizare finalizat. Toate aceste investiții ar costa, din estimări, cel puțin 500 de milioane de euro în următorii 3 ani”, declară Ana Ciceală.

Consilierul general mai spune că în prezent sistemul de termoficare este afectat și de situația juridică, care devine tot mai complicată.

„Situația juridică va deveni din ce în ce mai complicată de procesele dintre RADET și ELCEN, de falimentul RADET și de situația juridică a Termoenergetica. Mă aștept ca iarna viitoare, lipsa căldurii să fie resimțită dramatic de bucureșteni. Vor fi mai multe avarii și mai multe situații în care se va sta în frig. Asta pentru că nu există în prezent niciun plan realist de investiții și nici nu se muncește, decât sporadic și neorganizat la repararea conductelor. Aceasta este situația de fapt”, conchide Ciceală.

Bucureștenii au plătit factura standard, dar căldura a fost puțină

La „firul ierbii”, adică la nivelul asociațiilor de proprietari, situația pare la fel gravă, iar bucureștenii au plătit iarna trecută o factură standard, însă, căldura a fost mult sub parametrii normali, susține un președinte de asociație de proprietari din cartierul Militari.

„În mod normal, RADET ar trebui să suporte toate pierderile, însă, în prezent nu știm dacă se va întâmpla asta. Ei au emis factura, cu gigacaloria consumată, dar problema este că iarna trecută nu a fost căldura care ar fi trebuit să fie. Ei au niște parametri, prin care apa caldă la intrarea în bloc trebuie să fie undeva la 50-54 de grade, dar ei nu au atins deloc acest prag iarna trecută. Dar locatarii au plătit facturile emise. Acum, RADET ar trebui să recalculeze aceste facturi, în baza indicelui din subsol, unde sunt sunt niște aparate care transmit informații în timp real”, explică Florin Matei, președinte de bloc.

Potrivit acestuia, iarna viitoare va fi mai rău decât sezonul 2018-2019.

„Noi, ca și consumatori, plătim standard și luăm de bun ce facturează ei. Noi facem tot felul de reclamații la ei, dar le facem degeaba. Facturile au venit aproximativ la fel ca acum doi ani, dar în casă a fost crunt. Niciodată nu a fost ca iarna trecută. A fost jalnic, iar iarna viitoare va fi mai rău, din punctul meu de vedere. Nu au cum să schimbe atâtea sute de kilometri de țeavă, este imposibil. Va fi jale”, mai spune președintele de bloc.

Sunt panourile solare o alternativă la sistemul tradițional?

Pe Calea Victoriei există un bloc care din 2013 are montate pe terasă panouri solare, dar care nu ajută deloc în ceea ce privește încălzirea pe timp de iarnă, însă pot asigura 80% din apa caldă pe timp de vară, în zilele cu soare.

De unde a plecat această idee? „Aveam niște bani din chiria antenelor de sus, de pe terasă, erau vreo trei antene atunci, și s-au adunat cam 36 de mii de euro, iar fiecare a mai dat în plus, o singură dată, câte 50 de lei pentru garsoniere și 100 de lei pentru apartamente. Ideea de la mine a plecat, și a fost preluată de președintele asociației, din 2013. Ce am pus noi sunt panouri plane, care au și avantaje, dar și dezavantaje. Sunt destul de scumpe, și nici măcar panoul în sine nu își justifică prețul, și le folosim pentru apă caldă, nu și pentru căldură”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Mogoș Ene, mecanicul blocului de pe Calea Victoriei 142-148.

Mecanicul mai spune că atunci când sunt nori, „ este mai greu cu apa caldă”, însă, în zilele frumoase, de vară, se poate asigura 80% din apa caldă.

„Să zicem că acum aș plăti apa caldă 160 de lei, la două camere, înainte era cam 210 lei. Nu e foare mult, dar contează. Investiția se va amortiza în ani”, spune mecanicul.

Potrivit acstuia, și procedurile birocratice au durat, dar asta mai ales din cauza faptului că artera pe care este amplasat blocul este protejată de Primăria Capitalei, iar pentru montarea unor astfel de panouri pe o clădire dintr-o zonă protejată necesită mai multe expertize și avize de la departamentele de specialitate ale PMB.

„În primul rând ca să montezi astfel de panouri trebuie să ai un proiect, pe care am dat 10.000 de euro, care să arate dacă ține structura. Am fost la Primăria Capitalei, la Ministerul Culturii, pentru că este pe Calea Victoriei și este zonă protejată, iar procedurile au durat 6 luni. Nu se poate să pui panouri, și să te debranșezi, nu fac față. Sunt doar pentru a compensa la apa caldă”, mai spune mecanicul.

În afară de Primăria Sectorului 1, care a primit în ultimii ani aproximativ 11 solicitări de la asociații de proprietari pentru finanțarea unor astfel de proiecte, reprezentanții celorlalte primării spun că nu au avut până acum astfel de cereri, mai ales că administrațiile locale nu finanțează astfel de proiecte și nici nu există alte blocuri cu panouri, în afară câtorva cartiere private.

Cel mai cunoscut astfel de cartier privat se numește Solar, din sectorul 4, unde blocurile au montate panouri, dar sunt folosite doar pentru energia electrică din exteriorul complexului.

Pe de altă parte, în ceea ce privește producerea energiei termice și a apei calde, „la nivelul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) nu există în prezent un program de subvenționare pentru montarea de panouri care să producă astfel de energie”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții AFM.

Potrivit lui Alexandru Gâdiuță, consilier municipal din partea USR, implicat în mai multe proiecte de mediu, tehnologia nu este în prezent atât de avansată, încât panourile să producă energie termică pentru necesarul de consum într-un oraș precum București.

De aceeași părere este și consilierul PNL, Ciprian Ciucu:

„Problema se pune atunci când sunt acele perioade de două- trei săptămâni în care nu este soare, iar în România am avut astfel de perioade, și atunci nu poți acumula energia, nu poate face față un astfel de sistem cu panouri pe o perioadă lungă de timp. Nu pot spune că am putea încloui acum RADET cu un astfel de sistem. Pe de altă parte, sistemul actual este într-o situație foarte proastă, din cauza lipsei investițiilor, mai ales din ultimii trei ani. Mulți vor apela la centralele de apartament, dar acestea vor fi catastrofale pentru calitatea aerului din București, pentru că o astfel de centrală poluează extrem de mult”.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar