Corine Bastide, în vârstă de 45 de ani a dispărut în apropiera orașului Liege, pe 23 iulie, într-o perioadă în care Belgia s-a confruntat cu o caniculă infernală.
Belgianca se întorcea de la serviciu seara târziu, și într-un sens giratoriu situat într-o zonă izolată, mașina ei a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț adânc.
După șase zile petrecute în mașină, când afară erau temperaturi de până la 41 de grade Celsius, strigătele femeii au fost auzite de șoferii care au alertat autoritățile.
Pe patul de spital, femeia a povestit că a reușit să supraviețuiească, reușind să deschidă cu piciorul portiera și bând apă de ploaie.
„În prima noapte, telefonul meu nu a încetat să sune. Am încercat să răspund, dar nu îmi simțeam mâinile. A doua zi nu a mai sunat”, a povestit femeia.
În primele zile căldura a fost sufocantă, apoi a plouat:
„A trebuit să dorm în apă două nopți, când a plouat și a fost frig. În toate zilele astea încercam să mă mișc, dar adormeam imediat. Mă trezeam, dar nu știam dacă a durat o jumătate de oră, un sfert de oră, zece minute. Când auzeam oameni, strigam, dar pur și simplu nu mă auzeau.
În mașină nu era apă de băut, sau mâncare, așa că femeia a reușit să colecteze apă de ploaie într-o cutie de gumă de mestecat, pe care a băut-o pentru a supraviețui.
„De asemenea, am ținut în gură o creangă udă, pentru a-mi crea iluzia de hidratare. Nu simțeam senzația de foame”.
În cele din urmă, strigătele de ajutor ale femeii au fost auzite de șoferi, la aproape o săptămână după ce familia a dat-o dispărută.
„Când am auzit oameni, am strigat. Un șofer m-a auzit și când m-a văzut, mi-a spus pe nume: Corine, tu ești?
Cunoscuți de-ai fiului lui Corine au pus afișe cu chipul femeii dispărute în zonă.
„Mi-am dorit să trăiesc pentru copiii mei”, a declarat femeia.
Corine Bastide a suferit mai multe operații și medicii spun că viața ei nu mai este în pericol. Femeia a rămas cu pareză pe partea stângă.