Florin Ștefan, medicul din Brăila care i-a criticat pe dispecerii 112, a rămas fără funcția de director medical al Ambulanței, după ce Viorica Iuga, managerul unității, a organizat concurs pentru ocuparea postului lui. Concursul a fost organizat marți, dar printre participanți nu s-a numărat și fostul director medical.
Fostul director medical și managerul SAJ Brăila au avut mai multe divergențe de-a lungul timpului care au culminat recent cu discuțiile despre dispecerii de la 112.
După ce săptămâna trecută medicul Florin Ștefan a criticat dispeceratul 112, directorul Viorica Iuga a făcut o declarație publică în cadrul căreia a respins acuzațiile medicului pe care le-a catalogat ca fiind nereale și răuvoitoare.
Ea a anunțat că l-a sancționat verbal pe subalternul său pentru că a dat declarații presei fără a cere acordul conducerii instituției.
În plus, managerul SAJ a dezmințit informațiile conform cărora salvările întârzie în misiuni din cauza dispecerilor 112 și a precizat că nu au existat cazuri în care viața pacienților a fost pusă în pericol din cauza disfuncționalităților din sistem.
La doar câteva zile după discuțiile despre dispecerii 112, conducerea a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director medical, iar Florin Ștefan nu a participat la concursul organizat, astfel că a rămas fără funcția deținută până în prezent.
Contactată de corespondentul MEDIAFAX, managerul Viorica Iuga a refuzat să ofere explicații despre acest subiect.
Săptămâna trecută, medicul Florin Ștefan de la Serviciul de Ambulanță din Brăila a luat atitudine în contextul cazului Caracal spunând că serviciul 112 nu funcționează corespunzător din cauza personalul slab pregătit. El a mai zis că din cauza dispecerilor, viețile pacienților sunt puse în pericol la fiecare misiune. El a sugerat că personalul dispeceratelor 112 nu este recrutat pe criterii de performanță, ci „pe relații”.
„Pun întrebări aiurea, nu stai tu, dispecer, să întrebi de ce te doare, unde te doare, când te-a mai durut. Se bagă aiurea, ar trebui să facă legătura direct la ambulanță, se pierd minute prețioase. Întârzierile la cazuri sunt o regulă, de fiecare dată întârziem pentru că se pierde timpul la telefon, riscăm viețile oamenilor. Așa se întâmplă: ei pun întrebări aiurea, întârzie misiunile și pun în pericol viața oamenilor. Pe dispeceri nu-i cunosc personal, comunicăm doar telefonic, nu știu de unde îi iau, cine îi bagă acolo”, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, fostul director medical al
Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, Florin Ștefan.
Medicul brăilean a mai spus că la fiecare misiune există o întârziere de 6-8 minute din cauza întrebările puse de operatorii telefonici. Acest lucru poate fi evitat prin modificarea procedurilor de lucru și prin instruirea personalului, a precizat cadrul medical.