Prima pagină » Magazin » Demers inedit: Savanții au dezvoltat o „limbă artificială” pentru a detecta whisky-ul contrafăcut / Tehnologia acesteia va contribui la rezolvarea unei mari probleme mondiale – VIDEO

Demers inedit: Savanții au dezvoltat o „limbă artificială” pentru a detecta whisky-ul contrafăcut / Tehnologia acesteia va contribui la rezolvarea unei mari probleme mondiale – VIDEO

Demers inedit: Savanții au dezvoltat o „limbă artificială
Savanții au dezvoltat o „limbă artificială" pentru a detecta whisky-ul contrafăcut, tehnologia urmând să fie folosită și pentru identificarea otrăvurilor ca și pentru monitorizarea apei din râuri, arată The Guardian.

Echipa de oameni de știință scoțieni a arătat că aparatul inventat de ei poate detecta nu numai băuturile contrafăcute, ci și diferitele tipuri de whiskey, fiind capabil să sesizeze diferențele dintre băuturi de vechime diferită și chiar când e vorba despre un amestec și când despre un single malt.

„Îți poți programa «limba» să cunoască gustul uneia dintre aceste băuturi astfel încât atunci când apare o substanță contrafăcută o poate identifica”, spune Alasdair Clark, coordonatorul echipei de cercetare de la Universitatea din of Glasgow.

Tehnologia poate fi incorporată în dispozitive portabile cu o arie extinsă de aplicații, de la identificarea otrăvurilor, până la monitorizarea ecologică a râurilor.

Pentru testare, au fost folosite șapte tipuri de whisky single malt, apă, etanol și vodcă cu o concentrație de 40%.

Dispozitivul a putut să identifice amprente diferite pentru variante cu o vechime de 12 și de 18 ani ale whisky-ului Glenfiddich, pentru Laphroaig și Rum Cask, de la Glen Marnoch.

Foto: Captură YouTube

 

Autor