Trif, despre prelungirea vacanței: Să avem grijă de elevii noștri, dar să protejăm și turismul

Trif, despre prelungirea vacanței: Să avem grijă de elevii noștri, dar să protejăm și turismul
Publicat: 07/08/2019, 17:25

Prezent, miercuri, la Constanța, unde a semnat alături de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, contractul de finanțare pentru proiectul de extindere a Delfinariului, ministrul Turismului, Bogdan Trif a fost întrebat și despre cererea făcută de hotelierii de pe litoral, ca vacanța școlară să fie prelungită până la 16 septembrie.

„Vă pot spune că se analizează la Ministerul Educației toate posibilitățile. Doamna premier a spus foarte clar că solicită o analiză ministerului, astfel încât să se găsească cea mai bună soluție pentru turism, dar și pentru elevi”, a spus Trif.

Ministrul a explicat că este important să fie găsită o cale de mijloc astfel încât, atât elevii, cât și agenții economici din turism să fie mulțumiți.

„Este important să găsim această cale de mijloc prin care să avantajăm ambele tabere, dacă putem să spunem așa. Este important să avem grijă de elevii noștri dar, totodată, trebuie să protejăm și turismul, să-l dezvoltăm. Sunt convins că vor lua colegii cea mai bună decizie”, a spus Trif.

Ministrul a mai adăugat că va fi consultat înainte de decizia finală.

„Bineînțeles că vom fi consultați. O să avem o decizie comună, dar trebuie să cântărim toate talerele astfel încât să se ia decizia cea mai bună”, a mai spus Bogdan Trif.

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut, săptămâna trecută, ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să analizeze posibilitatea începerii anului școlar pe 16 septembrie. Inițial, ministrul Educației stabilise, prin ordin guvernamental, începerea școlii pe data de 9 septembrie.

Propunerea a fost contestată de Federația Elevilor din România care a precizat că solicitarea premierului Viorica Dăncilă de amânare a începerii școlii până pe data de 16 septembrie este „absurdă și lansată cu total dezinteres față de elevii din întreaga țară”, cerând ministrului Educației să o respingă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...