Directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 euro

Directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 euro
Publicat: 08/08/2019, 08:24

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Sorin Mîndruțescu este sub control judiciar pe cauțiune, după ce a fost audiat de procurori. Cauțiunea stabilită este de 500.000 de euro.

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a prezentat, miercuri seară, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii DNA au făcut percheziții la sediul companiei, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.

„Compania Oracle nu este parte din acest dosar. Noi considerăm că este vorba – din datele care au fost puse la dispoziție – de o regretabilă neînțelegere și ,împreună cu avocații, vom încerca să aducem probele necesare pentru a încerca să rezolvăm aceast regretabilă neînțelegere”, a declarat Mîndruțescu, la ieșirea din sediul DNA.

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, a transmis anterior, prin intermediul avocaților că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...