Statul român îi va plăti 12.000 de lei daune morale unui fost polițist, condamnat într-un dosar de trafic de minore. Bărbatul ar fi luat râie în arest

Statul român îi va plăti 12.000 de lei daune morale unui fost polițist, condamnat într-un dosar de trafic de minore. Bărbatul ar fi luat râie în arest
Publicat: 09/08/2019, 11:22

O sentință pronunțată de către Judecătoria Timișoara obligă Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, precum și Inspectoratul General al Poliției Române să îi achite fostului polițist Ovidiu Gîțan daune morale în valoare de 12.000 de lei, care a reclamat condițiile improprii în care a fost ținut în arestul Poliției Timiș.

Decizia nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Timiș.

Totul a început în iunie 2015, când DIICOT Timișoara a destructurat o grupare specializată în traficul de minore, condusă de Paul Mânzu, în care au fost implicate mai multe persoane publice din Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, Ovidiu Gițan se număra printre cei care se ocupau de racolarea minorelor, de obicei prin intermediul Facebook, care mai apoi erau exploatate sexual de către membrii grupării.

Anul trecut, polițistul Ovidiu Gițan a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, după ce și-a recunoscut faptele, fiind dat afară din cadrul Poliției Timiș.

Între timp, fostul polițist a dat în judecată IPJ Timiș și IGPR, solicitând daune morale în valoare de 15.000 de lei. Ovidiu Gițan a reclamat faptul că a fost nevoit să suporte, pe perioada detenției în arestul IPJ Timiș, fiind reținut la data de 18 iunie 2015, condiții „improprii”.

„Camera de deținere avea un geam de dimensiuni mici și greu pătrundea lumina naturală. Camerele aveau o suprafață în jur de 12 mp, având practic la dispoziție un spațiu personal restrâns, existând perioade de timp când stăteau și câte 3 persoane într-o cameră . Condițiile de igienă erau necorespunzătoare, iar instalațiile sanitar-igienice improprii uzului, alterate. Dușul era insalubru și era situat în același spațiu cu WC-ul – în cameră, WC-era unul turcesc și deasupra lui era un capac de duș. WC-ul era acoperit cu sticlă de plastic pentru a preveni infiltrarea șobolanilor, respectiv cu un pet de 2 litri plin cu apă. În cameră era igrasie și WC-ul emana un miros pestilențial, urât, care se resimțea în toată camera. Condițiile de igienă erau necorespunzătoare, saltelele erau vechi, îmbibate de praf, ploșnițe, mirosind a urină, lenjeriile de pat erau murdare”, a reclamat Ovidiu Gițan.

Totodată, fostul polițist a susținut că din cauza condițiilor de igienă necorespunzătoare, „a făcut o criză alergică și a fost diagnosticat cu scabie (n.r. râie)”.

„Luând în considerare caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice suferite de reclamant, statutul social al reclamantului, urmările produse, instanța consideră că impactul condițiilor de detenție asupra moralului reclamantului au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției, atingând nivelul unui tratament degradant care în mod evident a afectat starea de spirit a acestuia”, scrie în sentința Judecătoriei Timișoara.

Foto: Gazeta de Cluj

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...