Prin difuzarea unui documentar în care sunt evidențiate pericolele utilizării scărilor rulante, reprezentanții postului britanic de televiziune Channel 5 au tras un semnal de alarmă în rândul urmăritorilor, care s-au declarat îngroziți de cele văzute.
În cadrul emisiunii „Înghițit de scările rulante”, a fost prezentat momentul în care un bărbat din Istambul cade într-o gaură formată de mașinăriile pe care foarte mulți oameni le folosesc zilnic.
În videoclipul prezentat, se observă o stație de metrou aglomerată din Istanbul, unde călătorii coborau pe scările rulante care în acel moment nu funcționau. Dintr-o dată, scările rulante au început să se miște și să formeze în centrul lor o gaură care a înghițit un bărbat, deși acesta a încercat să se prindă de balustradă.
După aproximativ o oră, bărbatul a fost eliberat și transportat la spital cu răni minore, însă cei care au vizionat filmulețul au rămas de-a dreptul șocați.
„Nimeni nu va mai folosi scările rulante vreodată după ce vede acest film. „Acest filmuleț ne poate determina să preferăm scările normale în viitor”, au comentat cei care au văzut înregistrarea, potrivit Daily Mail.