„PSD arată pe zi ce trece un dublu limbaj în ceea ce privește coaliția de guvernare. Pe de o parte, în public, doamna premier spune că vrea ca actuala coaliție să funcționeze, spune că nu vrea să plece ALDE de la guvernare. Pe de altă parte, însă, despre aceeași doamnă Dăncilă aflăm cum negociază majorități pe la colțuri cu diverse formațiuni, cu principalul scop de a asigura o nouă formulă parlamentară care să-i ofere continuarea guvernării. Nu putem să nu ne întrebăm, în acest context, de câte ori nu o fi făcut aceste lucruri înainte și cu cine? Și, astfel, din nou, ne amintim și de ceea ce speram să fi fost speculații cu privire la blatul făcut de doamna premier cu Klaus Iohannis. Este greu să știm ce să mai credem în actuala situație”, a scris Andrei Gerea, pe Facebook.
Deputatul ALDE a afirmat că nu e prima dată când PSD negociază înlocuirea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu de la guvernare.
„Pentru noi nu reprezintă o noutate discuțiile și negocierile pe care PSD le poartă cu alte formațiuni politice pentru a încerca să le coopteze la guvernare în locul ALDE. Nu e pentru prima dată când astfel de negocieri au loc. Ele au avut loc și în trecut, au loc și în prezent, după cum relatează dl Ponta. În anii trecuți, PSD purta negocieri fie cu UDMR, fie cu PMP sau alte formațiuni pentru a avea majoritate. Motivul? Faptul că ALDE nu era de acord cu anumite măsuri care ar fi reprezentat un derapaj, lucru spus și public. Spre deosebire de PSD, ALDE a acționat în cadrul acestei alianțe întotdeauna corect, fără a avea agende ascunse, fără a avea planuri de rezervă. Am acționat drept busola acestei guvernări, asigurând echilibru și stabilitate politică. Din păcate, cei din PSD au avut alte interese, alte planuri, alte agende”, a adăugat Gerea.
Reacția lui Andrei Gerea vine în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a afirmat că dacă ALDE va ieși de la guvernare, atunci PSD va cere sprijinul altor formațiuni politice.
Totodată, Victor Ponta a afirmat că Viorica Dăncilă i-a promis acestuia că va da ALDE afară de la guvernare și că Pro România va primi ministere și parlamentari.